Sărbătoarea și calitatea vieții noastre

Calitatea trăirii noastre umane se oglindește perfect în felul în care ne raportăm la sărbătoare, privită ca evenimentul ce rupe ordinea firească a lucrurilor și a curgerii timpului și reașează relațiile dintre oameni la un alt nivel. Pe lângă faptul că sărbătoarea transfigurează timpul și îl transformă într-unul al bucuriei, ea ar trebui să schimbe în aceeași măsură și omul, transformându-l din individ, într-un om al comuniunii și al deschiderii spre semenii săi.

Trăită, adesea, superficial, sărbătoarea dă expresie mai mult bucuriilor egoiste și lipsei de măsură, decât sentimentului reconfortant al regăsirii de sine revărsată spre aproapele, într-o stare de fericită comuniune și prietenie sfântă. Judecând lucrurile în profunzime, în sărbătoare nu îți mai aparții, ci ești chemat spre întâlnirea cu ceilalți, ea devenind astfel timpul bucuriei regăsirii oamenilor de lângă noi.

Mai departe se poate spune și că masa festivă, care însoțește obligatoriu sărbătoarea, trebuie privită nu doar ca pe un bun prilej de a mânca, ci mai ales ca pe un simbol al iertării, al împăcării, al păcii, al bucuriei regăsirii oamenilor laolaltă în jurul aceleiași mese, față către față, ochi către ochi, inimă lângă inimă și speranță lângă speranță. Privită ca un moment al deschiderii și încrederii sufletești, masa de Crăciun devine din simplă mâncare, bucurie și comuniune de daruri, din revedere, adevărată întâlnire.

În mod paradoxal, astăzi masa festivă de Crăciun se serbează în lipsa sărbătoritului sau chiar fără a cunoaște motivul real al bucuriei, vestea Nașterii Domnului. De pildă, în tradiția iudaică se mai păstrează nobilul obicei al meselor festive, numite seder, în care capul familiei oficiază un adevărat cult casnic și în care le reamintește celor de la masă care este adevăratul motiv al sărbătorii și întâlnirii, într-un gest de recunoștință îndreptată spre Dumnezeu, care i-a adus împreună. Mai mult, la această masă este lăsat un loc liber rezervat Oaspetelui, prezent simbolic la bucuria oricărei familii. Dincolo de faptul că acest gest rearticulează adevăratele relații dintre membrii familiei, el transformă orice întâlnire și sărbătoare umană într-un moment de comuniune sufletească cu Dumnezeu, prezent sub chipul musafirului sau chiar al străinului, care îți intră în casă de sărbători.

Pentru toate acestea omul trebuie să își trăiască în primul rând sărbătoarea în dimensiunea ei sufletească, să-și vină în sine și să simtă mai mult bucuria unică a vieții, în sentimentul că se alătură tuturor ce au sărbătorit Nașterea Domnului înaintea lui, cu toată bogăția de tradiții.

Și dacă tot ne apropiem de Crăciun, să nu cădem în ispita de a trăi acest miracol doar la nivel exterior, ci mai ales să ne dorim ca nașterea să se producă în sufletele noastre, și de acolo, să o oferim celor de lângă noi, în daruri de iertare, bucurie, pace, blândețe, bunătate. Toate aceste gesturi ascund nevoia sufletului de a se deschide spre întâlnirea cu semenii și de a se oferi pe sine, așa cum Dumnezeu are nevoie de noi, pentru a se oglindi pe Sine în bucuriile știute și neștiute pe care ni le face.

Sărbătoarea înseamnă pregătire, emoție, deschiderea inimii, dar mai presus de toate înseamnă căutarea lui Dumnezeu și a semenului cunoscut sau nu, rătăcit sau nu. Pe toate acestea le trăim întru așteptarea marii vești a sărbătorii Nașterii Domnului: că puritatea și viața nu vor înceta niciodată să existe împreună.

Pr. Bogdan IVANOV