Sacrificarea rituală într-un loc autorizat respectă libertatea religioasă

AFP

Legislaţia europeană în vigoare din 2009, care impune sacrificarea rituală a animalelor într-un abator autorizat de autorităţile naţionale, nu încalcă libertatea religioasă, potrivit unui comunicat difuzat de Curtea de Justiţie a UE.

Instanţa europeană cu sediul la Luxemburg a răspuns unei întrebări adresate de o instanţă belgiană sesizată în 2016 în legătură cu o plângere a asociaţiilor musulmane din regiunea Anvers (nord).

Aceste asociaţii au reproşat regiunii flamande că nu mai eliberează aprobări pentru locaţii temporare de sacrificare, în pofida activităţilor intense prilejuite de Sărbătoarea sacrificiului (Eid Al-Adha), ceea ce, în opinia lor, reprezintă o încălcare a libertăţii religioase garantate de diverse documente internaţionale.

În răspuns la întrebarea instanţei belgiene, Curtea din Luxemburg a emis câteva memento-uri la reglementări europene în vigoare, confirmând în special că sacrificarea rituală fără asomare poate avea loc numai într-un abator autorizat.

Într-un comunicat difuzat de Curtea de Justiţie se “ reaminteşte că în UE, ca principiu general, animalele sunt ucise numai după asomare”. Dar se adaugă „cu titlu de derogare, practica sacrificării rituale fără asomare este permisă, cu condiţia ca aceasta să aibă loc într-un abator autorizat de către autorităţile naţionale competente şi cu respectarea cerinţelor tehnice pentru construcţie, configuraţie şi echipament”.

O astfel de încadrare tehnică oferă garanţiile necesare atât pentru respectarea drepturilor animalelor, cât şi pentru sănătatea umană, se menţionează în comunicat.

Această încadrare “nu este, în sine, de natură să conducă la o limitare a dreptului la libertatea religioasă a musulmanilor practicanţi”, notează sursa citată.

În ceea ce priveşte criticile asociaţiilor musulmane, Curtea de Justiţie a UE subliniază, de asemenea, că o problemă punctuală privind capacitatea de sacrificare pe teritoriul unei regiuni dintr-un stat membru, legată de creşterea numărului de sacrificări rituale timp de câteva zile cu ocazia Sărbătorii sacrificiului, este consecinţa unui cumul de circumstanţe interne care nu pot afecta validitatea regulamentului”.

Articole din aceeasi categorie