Să ne rugăm pentru sufletele morților

Este un obicei al tuturor creștinilor să se roage pentru sufletele celor trecuți la Domnul. Există o veche tradiție prin care, atât în Biserica Romano Catolică, cât și în Biserica Greco-Catolică, fiecare zi de sâmbătă, dar și întreaga lună noiembrie a fiecărui an sunt dedicate pomenirii celor plecați din această viață. Rugăciunea pentru cei răposați este o datorie, o poruncă a Bisericii. Prin Sfânta Liturghie, prin devoțiuni, rostirea Sfântului Rozariu, prin lumânări aprinse sau gesturi de milostenie, rugăciunea creștinilor se îndreaptă spre cei răposați cu credință, pentru a le ușura calea spre „Împărăția pregătită de la întemeierea lumii” celor mântuiți (cf Mt 24,34).

La 17 septembrie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat nevoia ca Biserica să se roage pentru sufletele din Purgatoriu. El a spus: „Prima și cea mai înaltă formă de caritate pentru frați este dorința fierbinte pentru mântuirea lor veșnică… Iubirea creștină nu cunoaște granițe și merge dincolo de limitele spațiului și timpului, permițându-ne să-i iubim pe aceia care au părăsit acest pământ”. Și Catehismul Bisericii Catolice afirmă credința Bisericii cu privire la Purgatoriu și la purificarea sufletului după moarte: „Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numește Purgatoriu această purificare finală a celor aleși, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiți” (cf. n. 1030-32).

Biserica a crezut în permanență în purificarea sufletului după moarte. În Cartea a doua a Macabeilor din Vechiul Testament citim cum Iuda Macabeul oferea sacrificii și rugăciuni pentru soldații care muriseră purtând amulete ce erau interzise de Lege; Scriptura spune: „S-au rugat pentru păcatul ce s-a făcut, ca de tot să se șteargă” (12,42) și „a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat” (12,46). Acest pasaj evidențiază practica iudaică de a oferi rugăciuni și jertfe pentru curățarea sufletelor celor decedați.

Noul Testament face puține referiri la purificarea sufletului, scopul fiind mai degrabă acela de a predica Vestea cea Bună și a aștepta cea de-a doua venire a Domnului și Mântuitorului Isus Hristos. Totuși, în Evanghelia după Matei (Mt 12,32), afirmația lui Isus că anumite păcate nu vor fi iertate „nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”, sugerează o purificare a sufletului după moarte. Sfântul Papă Grigore († 604) afirma: „Cât despre anumite păcate mai ușoare, trebuie să credem că, înainte de Judecata finală, există un foc purificator. El, care este Adevărul, spune că blasfemia împotriva Spiritului Sfânt nu va fi iertată nici în această viață, nici în cealaltă. Din această frază înțelegem că anumite ofense pot fi iertate în această viață, iar altele în viața de apoi”.

Cheia acestui răspuns este, însă, aceea de a vedea milostivirea lui Dumnezeu: de a crede că Dumnezeu ne-a dat o voință liberă, astfel încât să putem alege între bine și rău. Voința noastră liberă ne permite să facem alegerea fundamentală, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu. Un act al voinței libere atrage după sine responsabilitatea. Când alegem să nu-L iubim pe Dumnezeu și, prin urmare, alegem păcatul, suntem responsabili pentru acest păcat. Dumnezeu, în dreptatea Sa, ne face răspunzători de păcate, dar, în iubirea și îndurarea Sa, dorește să fim împăcați cu El și cu aproapele nostru. În timpul vieții pe acest pământ, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, ne recunoaștem păcatele, ne exprimăm părerea de rău pentru ele și le mărturisim, primim iertare pentru ele în Sacramentul Pocăinței sau al Spovedaniei.

Reflectând la înțelegerea Purgatoriului, Papa Leon al XIII-lea, în Enciclica sa „Mirae caritatis” (1902), a subliniat legătura între comuniunea sfinților și Liturghie: „Harul iubirii reciproce dintre cei vii, întărită și sporită prin Sacramentul Euharistiei, se revarsă, în special în virtutea Jertfei Liturghiei, asupra tuturor celor care aparțin comuniunii sfinților. Deoarece comuniunea sfinților este pur și simplu… împărtășirea reciprocă a ajutorului, a ispășirii, a rugăciunilor și a beneficiilor între credincioși, între aceia care deja sunt în patria cerească, aceia încredințați focului purificator și aceia care încă merg pe drumul pelerinajului lor pe acest pământ. Toți aceștia formează un întreg, al cărui cap este Hristos și al cărui principiu fundamental este iubirea”. Așadar, Biserica îndeamnă credincioșii să-și amintească mereu de cei dragi plecați din această viață, și, prin rugăciuni și jertfe noastre să-i ajute să dobândească mântuirea sufletelor și fericirea în Împărăția Cerească.

D.S.