Să închidem ușile caselor și să le deschidem pe cele ale sufletelor

Singurătatea inimilor noastre este chemată astăzi să se întâlnească cu singurătatea lui Hristos cel crucificat, iar neliniștea ce ne frământă, să-și găsească alinare în liniștea dătătoare de viață pe care doar el însuși poate să o emane.

Pe culmea Golgotei, înălțat pe lemnul Crucii, Mântuitorul dă dovadă de o noblețe sufletească aparte. Nu se plânge, nu caută alinare, nu se gândește la cosmetizarea neputinței, nici nu vrea să pozeze într-un erou ce-și ascunde suferința, ci dă dovadă de o asumare completă a supliciului. Una de-a dreptul pilduitoare. În plus, în ciuda durerii care-L copleșește, se gândește mereu la alții. Pe Maica Sa o lasă în grija ucenicului iubit, pe cei ce l-au supus supliciului îi iartă, rugându-se Tatălui pentru odihna sufletului lor, iar tâlharului sincer îi oferă un bun neprețuit, pe care nu l-ar fi putut altfel fura, “Raiul”.

Cercetătorii au demonstrat că în momentele de maximă tensiune iese la iveală adevăratul caracter al omului. Atunci se descoperă valoarea sa genuină. În cazul lui Hristos, aspecte precum altruismul și iertarea, ce definesc noblețea sufletească, sunt definitorii. Nici nu putea fi altfel.

Și pentru că ne este pildă în toate, ar trebui să fie și pentru noi. De-altminteri, socotesc că în astfel de momente, trebuie să ne gândim cu maximă seriozitate la aceste momente. Chemați să-i fim alături pe drumul Căpățânii, întâlnim un om pentru care nu suferința proprie, sau durerea pe care o are de îndurat, reprezintă centrul universului. Dimpotrivă, ceilalți și starea lor determină acțiuni prompte și bine țintite. Alinarea durerii lor reprezintă parcă scopul lui Hristos. Maica e îndurerată, nu doar pentru că prin sufletul ei trece sabie în acel moment, ci și pentru că rămâne fără alinare la bătrânețe. Hristos știe ce înseamnă acest fapt și e milos și cu alte mame. Văduva din Nain a simțit pe propria piele cât de mult ține Hristos ca mamele să-și aibă reazim bătrânețelor. Ar putea să o lase pe propria sa mamă de izbeliște? Nici gând! Măcinat de durere, cu sângele șiroindu-i, Își adună puterile și o lasă în grija ucenicului iubit. Desigur, o face și mamă întregii umanități, tot atunci, dar asta vom conștientiza mai târziu. Apoi, se roagă pentru ucigași și dă tâlharului Raiul. Prin toate acestea, ne arată calea și punctează esențialul.

În astfel de momente, când trăim într-o formă de clauzură, suntem chemați să închidem ușile caselor și să le deschidem pe cele ale sufletelor. Asemenea lui Hristos, putem transforma suferința trupească într-un prilej de a-l iubi mai mult pe aproapele. Psihologul la superlativ, El ne arată aici că soluția nu constă în externalizarea vinei, ci în altruism. În depășirea blocajului pe care ni-l poate crea concentrarea pe ceea ce trăim, prin a oferi altora prioritate, chiar și în momente în care noi înșine am avea nevoie să fim ajutați. Și în aceasta constă statutul de “boier” al lui Dumnezeu, evocat cu atâta candoare de părintele Steinhardt.

Să ne ajute Domnul ca, în vecinătatea lui Hristos cel răstignit, să răstignim și patimile, și ura și răutatea și să renaștem din supliciul lor, dragostea pentru aproapele!

Rămâneți în dragostea lui Dumnezeu!

Ierom. Maxim MORARIU