Să avem încredere în Dumnezeu – «Tatăl nostru»

Citind Sfintele Evanghelii, vedem cum Isus, după atât de multe miracole sau vindecări, spune celui vindecat: «Credința ta te-a mântuit!». Prin urmare, este mai important ceea ce omul crede decât chiar acțiunea lui Dumnezeu, pentru că această credință este un act liber.

Dumnezeu își împlinește datoria Sa, mântuirea sufletelor, dar nu poate forța credința noastră, nu ne poate obliga să-L iubim: „Cel ce te-a creat fără de tine, nu te va mântui fără de tine”, ne spune Sfântul Augustin (354-430).

Să ne oprim asupra fragmentului din Evanghelia de la Matei, despre un sutaș, un centurion (militar) roman, care era pus responsabil peste 100 de oameni. Acest om are conștiința autorității cuvântului său. El, în clipa în care poruncește unui soldat al său, acel cuvânt devine realitate prin acțiunea soldatului. Acest lucru este frumos, pentru că, venind în fața Mântuitorului, el face o analogie între puterea cuvântului său asupra soldaților și puterea cuvântului lui Dumnezeu asupra naturii umane. Centurionul roman crede în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Cuvântul întrupat. În momentul în care cere vindecarea slugii sale, o face cu încredere, el spune: «Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, sau acoperișul casei mele, dar spune numai un cuvânt și sluga mea se va vindeca!» (Mt 8,8). Este atât de puternică această rugăciune, încât a fost păstrată în tradiția Bisericii de rit latin, se spune înainte de momentul împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Acest om are încredere în cuvântul vindecător al lui Dumnezeu: nu are nevoie să vadă semne, nu are nevoie ca Isus să vină în casa lui – bine știind că un evreu practicant, intrând în casa unui păgân, devenea impur – așadar, nu dorea să-L supună pe Isus acestei impurități, având încredere în puterea acestui cuvânt. Cu adevărat, sluga centurionului se vindecă în ora aceea! Este frumos că un păgân, un soldat roman, are atâta încredere în cuvântul lui Dumnezeu, chiar și la distanțe mari crede că acest cuvânt își împlinește rolul pentru că este un cuvânt divin.

La lumina acestei pilde, înțelegem că a fi creștin nu înseamnă doar a face câteva rugăciuni zilnic și a merge la biserică, trebuie ca relația noastră cu Dumnezeu să fie bazată pe o încredere vie, fidelitatea noastră față de Dumnezeu să vină din această încredere, orice s-ar întâmpla.

Se spune că, într-un orășel de munte a venit un mare acrobat care a anunțat că va trece, mergând pe cablu, de pe o parte pe cealaltă a unei prăpăstii. Aflând vestea, a venit multă lume împrejurul său, iar acrobatul a întrebat: «Credeți voi, că eu voi putea trece peste prăpastie mergând pe acest cablu?» Unii au spus «da», alții au spus «nu», iar el, după un moment de concentrare, a pornit, pășind cu grijă pe coarda subțire. Ajuns pe partea cealaltă, toată lumea a aplaudat. Atunci el a pus o altă întrebare: «Credeți voi, că acum voi merge pe cablu, dar voi împinge și un cărucior în fața mea?» Oamenii s-au mirat și, din nou, unii au spus «da», alții au spus «nu». Împingând un cărucior a trecut, încet, de pe o parte pe cealaltă. Acrobatul a mai pus o ultimă întrebare: «Credeți voi că voi putea pune un om în acest cărucior și voi trece de pe o parte pe cealaltă?» Deja oamenii căpătaseră puțină încredere și, cei mai mulți au spus «da»! Atunci a întrebat: «Cine se oferă?» Nimeni nu a răspuns, dar, în ultima clipă, un copilaș a spus: «Eu»! S-a așezat apoi în cărucior și a început trecerea mai dificilă. Acrobatul se oprea atunci când cablul se balansa din cauza vântului și, cu greu, a ajuns pe partea cealaltă în aplauzele întregii asistențe. Oamenii au întrebat: «Cine este copilașul care a avut acest curaj?» și copilul a răspuns foarte simplu: «Acrobatul este tatăl meu, am încredere în tatăl meu»!

Într-adevăr, Dumnezeu ne cere o astfel de încredere de fii. Uneori, în viața noastră, avem impresia că și noi „mergem pe cablu”, între necaz și bucurie, între viață și moarte. Dumnezeu, Tatăl nostru, ne cere încredere în cuvântul Său: să stăm reculeși, să ne rugăm, să credem că El este cel care împinge căruciorul, ca viața noastră să meargă mai departe. Încrederea este cea care ne dă liniște pe drumul credinței, chiar și în momentele dificile.

Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne întărească în credință, să ne ajute să putem primi cuvântul Său, dătător de viață, care să orienteze viața noastră pe «firul» drumului acestei vieți!

† Florentin Crihălmeanu,
Episcop eparhial de Cluj-Gherla