S-a stabilit constructorul pentru tronsonul de autostradă Nădășelu-Zimbor

Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră a desemnat firma care să construiască tronsonul de aproximativ 30 de kilometri de autostradă dintre localitățile Nădășelu și Zimbor.

„Vineri, 04.09.2020, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700-km 25+500) și Subsecțiunea 3B1: Mihăiești – Zimbor (km 0+000 – km 13+260)” .

Ofertantul desemnat caștigător este Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A., cu preţul de 1.390.614.495,32 Lei fără T.V.A”, a transmis CNAIR. Durata contractului este de 36 de luni, din care: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este 60 de luni.

„Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunerea eventualelor contestații si respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a mai precizat CNAIR.
Tot vineri, a fost dat în folosință tronsonul de autostradă care face interconectarea Autostrăzilor A3 şi M4 (România – Ungaria), în acest context deschizându-se un nou punct de trecere a frontierei între cele două ţări, Borş II.

Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia acestui tronson de autostradă, parte a Autostrăzii Transilvania, a fost de 145,663 milioane de lei fără TVA. Antreprenorul acestui obiectiv a fost asocierea Trameco SA – Vahostav -SK a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Watter Drillings SRL.
Prezent la inaugurarea tronsonului de autostradă, ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat că niciun tronson din Autostrada Transilvania nu mai este blocat în acest moment şi „nu va rămâne muzeu”. Potrivit acestuia, în prezent, sunt în execuţie 25 de km de autostradă, în sectorul Târgu Mureş-Ungheni, respectiv Cheţani-Câmpia Turzii. De asemenea, sunt semnate contracte de execuţie pentru tronsoanele Chiribiş-Biharia, Zimbor -Poarta Sălajului, iar sâmbătă, 5 septembrie, va fi şi pentru tronsonul Nuşfalău -Suplacu de Barcău, însumând 55 de km.
C.P.

Articole din aceeasi categorie