Rusia?  Cu ochii pe România şi ţările baltice

Fără îndoială, retragerea unui număr de soldaţi plus acuzele aduse Germaniei de năbădăiosul preşedinte Trump, por afecta şi încă serios, relaţiile bilaterale americano-germane. Retragerea trupelor americane din Germania reprezintă un pic mai mult. Este un risc pentru statele Europei, Este un risc la adresa securităţii Europei în general. Pentru că retragerea trupelor americane din Germania, o parte desigur, deschide calea Rusiei spre România, dar şi spre ţările baltice.

Intenţiile preşedintelui american deschid numeroase ferestre, tot atâtea întrebări pentru mai marii lumii, de la preşedinţi la secretari de stat, politicieni…

Pedepseşte Trump, prin  gestul său, Germania? Cu siguranţă, da. Pentru ce motiv? Pentru ce motive? Să le iau în ordine. Întâi, Trump acuză Germania că şi-a “uitat îndatoririle”, cele financiare înainte de orice. Pe de altă parte, Trump pune în discuţie, şi o face des, problemele comerciale, surplusul comercial al Germaniei în exporturi şi prin cumpărarea de gaz de la…ruşi. Ce întortocheate sunt căile politicii mondiale?

Întrebările sunt însă mai multe? Când va avea loc retragerea trupelor americane din bazele din  Germania?

Câţi soldaţi urmează să fie retraşi? Cum? Şi ajungem la fondul problemei, pentru că acelaşi Trump uită, voit sau nu, câteva lucruri esenţiale. Uită că statele  care trimit soldaţi în baze din alte ţări membre NATO, acoperă costurile de staţionare şi misiunile propriu-zise. Cu alte cuvinte, costurile cu personalul american din Europa  sunt achitate din bugetul armatei Statelor Unite. Să vă mai dau un exemplu…Soldaţii germani din Afganistan  sunt plătiţi din bugetul german şi nu din cel al NATO.

Să revin la soldaţii lui Trump. Statele Unite au în total, 34. 674 soldaţi în bazele din Germania (Ramstein, Spangdahlem, Ansbach, Stuttgart, Landstuhl, Wiesbaden, Grafenwohr, Rheindahlem…), din care 20. 774 US Army, respectiv 12.980 US Air Force. Practic, aproape o jumătate din trupele Statelor Unite sunt staţionate în zona Rhineland-Palatinate, având graniţă cu Franţa, Belgia şi Luxemburg. Or, apropiata retragere dă apă la moară Rusiei, spre mulţumirea Ţarului Putin. Un Ţar dornic să rămână la putere pe viaţă, prin modificarea Constituţiei. Dacă îi va reuşi, atunci Putin intră în galeria celor mai longevivi lideri ai Rusiei şi încă unul autoritar. Iar faptul că deja Putin “a ameninţat aliaţii NATO precum Danemarca, Polonia şi România cu lovituri nucleare”, potrivit celor declarate de Jens Steltenberg, secretar general NATO, trebuie să dea serios de gândit. Ne este clar că liderul de la Kremlin a pus ochii pe ţările baltice, cum a pus ochii şi pe România. Înclin să cred că ochii peste România sunt aţintiţi de foarte, foarte mult timp, nu de ieri în orice caz şi nici de azi. Putin este un lider ce şi-a făcut publice gândurile, câteva materializate chiar. Nu m-ar surprinde deloc să-l văd ales preşedinte pentru alte două sau chiar trei mandate. Caz în care îl va face uitat până şi pe…Stalin. Ce crudă poate fi soarta cu unii? Ce blândă cu alţii.

Să revin la năbădăiosul Trump şi trupele sale. Revin pentru a mai răspunde la alte câteva întrebări, printre care şi la câţi soldaţi va retrage. Este vorba despre cca 9500 de militari, din 21 de baze.

Şi acum despre cheltuieli, revenind la una dintre acuzaţiile lui Trump. În 2019, Statele Unite au cheltuit 3.42% din PIB, Germania 1.38%, Spania 0.92%, Belgia 0.93%… România? România a cheltuit anul trecut 2.04% din PIB, mult sau puţin, aceasta este contribuţia ţării noastre  ca stat membru NATO. Cheltuială rezonabilă dacă ne gândim la situaţia economică a ţării noastre, deloc pe roze, Că ne achităm de sarcinile primite este altă poveste, asupra căreia mă voi opri într-un alt editorial. Până atunci însă, cu ochii aţintiţi spre Statele Unite, remarcăm că rasismul loveşte şi în sport, statuia marelui jucător de tenis Arthur Ashe fiind vandalizată în chiar oraşul său natal, Richmond. În timp ce în Europa, în Suedia, fanii lui Malmo au încercat să taie, cu fierăstrăul statuia lui Zlatan Ibrahimovici! Şi viaţa merge mai departe. Vieţile tuturor culorilor contează

Articole din aceeasi categorie

4 Responses to Rusia?  Cu ochii pe România şi ţările baltice

  1. Gulas Ferike

    Ioi ce varza…intrebari peste intrebari fara raspuns. Materialul n-are un fir rosu, ci unul intrerupt.Domnule ziarist, ramaneti la cultura, ca aici va prindeti parul, pardon, urechile.

  2. Spartakus

    Nu fiti rai, domnilor. Demostene Sofron a scris si editoriale chiar bune, de data aceasta l-a lasat inspiratia, se mai intampla.E adevarat ca cel de astazi este slabut, mult sub ceea ce ne-a obisnuit domnul Sofron, care altfel are interventii bune la aceasta rubrica. Eu n-as fi ales un astfel de subiect, care imi pare ales in criza de subiecte. Astept urmatorul editorial, domnule Sofron.

  3. Agatha Slatineanu

    Nu-l mai lasati pe chel sa scrie pana ce nu-si face un implant. Este cel mai slab editorial pe care l-am citit in acest ziar.

  4. Poldark

    Ce este asta? Daca acesta este editorial, atunci si eu sunt Donald Trump.