Romano-catolicii şi armenii gherleni au sărbătorit împreună Rusaliile

Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea Sfântului Duh/ Sfântului Spirit, reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti.

Prima dată s-a întâmplat, în ultimii ani, când comunitatea armenească din Gherla a marcat sărbătoarea Coborârii Sfântului Duh în afara frumoasei Catedrale „Sfânta Treime” din centrul oraşului. Ca urmare a restricţiilor cauzate de pandemia Covid-19, slujba desfăşurată împreună cu creştinii romano-catolici a avut loc de această dată duminică, 31 mai, sub stropi de ploaie, în curtea parohiei armeneşti de pe strada Ştefan cel Mare, unde au fost respectate indicaţiile Guvernului. Adică, purtarea măştilor şi distanţarea fizică.

Slujba religioasă a fost oficiată de preotul paroh Küsmödi Attila, care în predica lui a subliniat că „celebrăm în bucuria venirii Duhului Sfânt minunata transformare operată de el în lume”. Nu a uitat să amintească și că, exact acum un an, l-am avut ca oaspete în ţara noastră pe Papa Francisc, unul dintre cele mai mari evenimente religioase din ultimii ani şi de care aducem aminte cu multă bucurie şi evlavie.

Sărbătoarea Rusaliior ne priveşte de aproape, pentru că fiecare dintre noi a primit Duhul lui Dumnezeu care îi dă o viaţă nouă, mai profundă, mai rodnică, mai frumoasă, viaţa fiilor lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi trăieşte într-o ascultare mai mare, mai plină de bucurie, faţă de acţiunea Duhului Sfânt, pentru ca această viaţă nouă să se poate dezvolta plenar. Suntem mereu însufleţiţi de Duhul lui Dumnezeu – a încheiat cuvântul său preotul paroh Küsmödi Attila.

La sfârşitul slujbei, preotul paroh i-a îndemnat pe credincioşii gherleni să se roage pentru Monseniorul Kerekes László, numit zilele trecute de Papa Francisc în demnitatea de episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

În cadrul slujbei religioase de Rusalii a creştinilor armeni şi romano-catolici din Gherla a evoluat magistral, şi de această dată, corul mixt dirijat de Molnár Árpád, evenimentul fiind transmis live pe facebook.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie