RITTO 2016

Palmares excelent pentru naţionala României

Palmares România : aur : Ioana Ţepelea (U23 şi seniori; clasele 8 – 10, OK Bucureşti) * argint : Gabriela Constantin (clasa 7, individual; OK Bucureşti) * bronz : Dorina Vărgatu (clasa 4, Maraton 93 Lugoj), Gabriela Constantin/Livia Bucur (clasele 6 – 7); Mărioara Stănescu/Josephine Medina (Philipine; clasele 8 – 10, dublu); Dacian Makszin (clasa 3, individual, Cluj – Napoca); Petru Ifrosa (clasa 4 individual, Cluj – Napoca); Dacian Makszin/Petru Ifrosa (clasa 4 dublu masculin); Bobi Simion/Cluj – Cristian Drăghici/Bucureşti (clasa 6, dublu masculin); Gabriel Ioniţă (clasele 9 – 10) * medalii 11 2 – 1 – 8 *

RITTO 2016 a fost din nou o reuşită, majoră prin participare, spectacol sportiv şi nu în ultimul rînd, prin rezultatele naţionalei României. Naţională în cadrul căreia contează, ca să o citez pe prof. Anca Cherecheş, antrenor, “un singur lucru, echipa. Şi pentru ediţia de anul acesta echipa a avut o comportare peste aşteptări, în condiţiile în care anul acesta au venit mult mai mulţi jucători de peste hotare decît în ediţiile precedente. În plus, au venit şi mulţi jucători din primii ’15’, ’20’ în clasamentele mondiale, ceea ce a dus în final la rezultate strînse, unele surpriză. Pentru noi a fost un util test în programul de pregătire pentru Jocurile Paralimpice Rio 2016. Competiţie la care sînt calificaţi Dacian Makszin şi Bobi Simion”.

A fost un adevărat tur de forţă în cele cinci zile de meciuri. Tur în care adversarul cel mai temut a fost … căldura !!! Cum se ştie deja, s-a jucat într-o Sală a sporturilor ‘Horia Demian’ neventilată, lucru amendat de multe delegaţii. Cea a Statelor Unite este hotărîtă să nu mai participe anul viitor, dacă nu se schimbă sala (Polivalenta este sala ideală) sau dacă nu se interveni la instalaţia de ventilaţie, veche, inoperabilă.

Sîmbătă 25 iunie, s-au disputat finalele, multe dintre ele încheiate strîns, 3:2, jucătorii fiind de valori apropiate.

De departe, surpriza plăcută o constituie evoluţia tinerei Ioana Ţepelea, posibilă prezenţă a României la JP Tokyo 2020.

Campionatele Naţionale pentru persoane cu dizabilităţi

luni, 27 iunie, 9. 30 * Sala sporturilor ‘Horia Demian’

Astăzi este ziua Naţionalelor. Şi-au anunţat participarea în jur de 70 de sportivi de la cluburile de profil din ţară, Lamont Cluj, OK Bucureşti, Maraton 93 Lugoj, Oameni pentru Oameni (Turda), Prometeu Zalău, …

Îi vom vedea la lucru în apărarea titlurilor cîştigate în 2015, pe Dorina Vărgatu, Gabriela Constantin, Bobi Simion, Victor Doană, Makszin Dacian, Petru Ifrosa, Marin Dumitrum Ioana Ţepelea, Alexandru Vereş (Turda), Gabriel Niculescu, Daniel Dincă (individual), perechile Makszin/Ifrosa, Stelian Pop/Eugen Miheţ (Turda, Ioana Ţepelea/Teodora Preda, …

Demostene ŞOFRON

Foto : Paul FODOR

Articole din aceeasi categorie