Rezultate remarcabile în cadrul proiectului FRCCF „Vreau să termin şcoala şi eu!”

Din cei 150 de copii beneficiari ai proiectului FRCCF, „Vreau să termin şcoala şi eu!”, 125 şi-au îmbunătăţit nivelul de cunoştinţe faţă de testul iniţial, de la finalul anului 2010 – relevă date furnizate de Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie.

Beneficiarii activităţilor din proiect sînt copiii cu rezultate şcolare slabe, în pericol de corigenţă sau de repetenţie. Odată cu selectarea lor pentru proiect le-a fost testat nivelul de cunoştinţe, un nou test aplicîndu-li-se la sfîrşitul anului şcolar. La acest din urmă test, 125 dintre copii au rezultate mai bune, „semn că munca asistenţilor sociali, a profesorilor, a învăţătorilor şi a celorlalţi specialişti din centrele de zi nu a fost zadarnică” – după cum precizează Paula Beudean, director programe FRCCF.

Un alt rezultat cu care se mîndreşte FRCCF este că din cei 92 de copii cu probleme de comportament, 68 şi-au îmbunătăţit comportamentul, conform evaluărilor psihologilor, iar 60 de copii, din cei 80 cu probleme emoţionale, şi-au diminuat aceste probleme. Totodată, din cei 117 copii cu note de 5 sau în pericol de corigenţă, 89 au avut rezultate şcolare mai bune la sfârşitul anului şcolar.

Pentru a răsplăti strădania acestor copii, în timpul vacanţei ei au vizitat Parcul «Moara de vînt», au participat la spectacole de dresaj cu cîini, au ieşit la iarbă verde şi au vizitat diverse obiective din Cluj-Napoca. De departe, cea mai îndrăgită activitate a fost excursia la pescuit de la Săcălaia, unde au avut alături pescari profesionişti şi pe însuşi campionul naţional la pescuit, Mihai Mărginean. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul companiei Energofish, al Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, al Hipermarketului Cora şi al brutăriei Pansodia” – a precizat Paula Beudean.

Proiectul „Vreau să termin şcoala şi eu!” îşi propune facilitarea accesului la educaţie şi creşterea nivelului de educaţie al elevilor care provin din medii defavorizate şi sînt în risc de abandon şcolar sau în risc de eşec şcolar, în vederea includerii lor viitoare pe o piaţă a muncii care necesită forţă de muncă din ce în ce mai flexibilă şi mai bine pregătită.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie