Reținut de polițiști pentru că își… făcea singur plăcerea. În plină stradă!

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție au reținut un bărbat pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit IPJ Cluj, cel în cauză ar fi fost observat de trecători în timp ce se afla singur într-un autoturism parcat pe strada Păstorului din Cluj-Napoca, desfășurând activități sexuale explicite. Mai precis, se masturba. De asemeni, există indicii că bărbatul ar fi acostat femei pe stradă în vederea participării la acte sexuale.

„În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la locul indicat pentru clarificarea aspectelor sesizate. La vederea polițiștilor, bărbatul s-a pus în mișcare cu autovehiculul, însă acesta a fost oprit și legitimat, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca” – informează IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută de Codul penal. Cercetările sunt continuate de către polițiști.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie