Remus Lăpușan avertizează: 4.000 de elevi clujeni nu pot participa la cursurile online

Liderul Organizațiie Cluj a Partidului Pro România, Remus Lăpușan solicită Consiliului Județean și primăriilor alocarea de urgență a sumelor necesare achiziționării necesarului de dispozitive electronice pentru derularea cursurilor online, pentru toți elevii care au nevoie.
Lăpușan atrage atenția că în județul Cluj sunt aproximativ 4.000 de copii care nu dispun de tabletă, laptop sau calculator pentru a putea participa la cursurile online. ˝Noi, românii, suntem obișnuiți să punem carul înaintea boilor. Sunt de acord că trebuie să găsim soluții inovatoare pentru a nu pierde acest an școlar, dar decizia de derulare a cursurilor online a fost luată de către Ministerul Educației și Guvern fără a cunoaște întrutotul realitatea din teren. Sunt probleme foarte mari, mai ales în mediul rural, în ceea ce privește accesul cursurile online din cauză că elevii nu au mijloacele tehnice de pe care să urmărească aceste cursuri. Inspectoratul Școlar a făcut apel la donații din partea mediului de afaceri, dar vi se pare normal ca acești copii să stea la mila companiilor private? Ca să nu mai vorbim că până acum, Inspectoratul Școlar Județean a distribuit dispozitive electronice către mediul rural pe criterii de apartenență politică a primarului, adică le-a dat numai către comune cu conducere liberală!
Solicităm Consiliului Județean și primăriilor alocarea de urgență a sumelor necesare achiziționării necesarului de dispozitive electronice pentru derularea cursurilor online, pentru toți elevii care au nevoie. Dar atenție mare, aceste dispozitive trebuie să aibă încorporat și acces la servicii de date, la internet, altfel nu am făcut nimic. Cine abia poate asigura traiul familiei de azi pe mâine, nu plătește abonamente la internet pentru wi-fi! Este adevărat că Guvernul a alocat fonduri suplimentare Ministerului Educației pentru astfel de dispozitive electronice, dar știm cu toții cât de greoaie sunt procedurile de achiziții publice pentru contracte cu sume mari. Cel mai simplu și mai ales rapid este ca școlile care au elevi aflați în situații de risc să primească banii și să facă achiziții directe, ca și ordonatori terțiari de credite.
Solidaritatea cu cei vulnerabili, asigurarea accesului la actul educațional în mod egal, fără discriminare legată de mediul de rezidență sau de consistența venitului familiei, și echitatea socială trebuie să fie răspunsurile noastre firești la situațiile generate în învățământ de noul Coronavirus˝, a declarat Remus Lăpușan, lider PRO România Cluj.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Remus Lăpușan avertizează: 4.000 de elevi clujeni nu pot participa la cursurile online

  1. Aurel Bria

    Dta concret cum ti-ai manifestat SOLIDARITATEA in aceastå situatie ?!!! Asa , numai så vorbim / scriem este usor chiar si politic…