Rapperii Booba şi Kaaris, arestaţi după o încăierare pe aeroportul Orly

O încăierare a izbucnit pe aeroportul Orly între starul rapp-ului francez Booba şi fostul său protejat Kaaris, reţinuţi şi plasaţi în arest împreună cu unsprezece dintre apropiaţii lor, după incidentul care a provocat întârzierea unor zboruri şi închiderea temporară a unui terminal, relatează AFP. În înregistrările difuzate pe reţelele sociale de pasageri pot fi văzuţi bărbaţi care îşi împart pumni şi picioare între rafturile unui butic “duty free”, precum şi pe culoarele aeroportului din suburbia pariziană, foarte aglomerate în această perioadă estivală.
În timp ce pasagerii se plimbau pe culoare cu bagajele lor a izbucnit brusc o dispută între două grupuri de bărbaţi care a provocat mai întâi suprinderea, apoi teama unora dintre ei, care s-au îndepărtat în grabă de scena incidentelor. Treisprezece persoane au fost reţinute în total după această altercaţie care a avut loc în jurul orei locale 15.00 (13.00 GMT) într-o sală de îmbarcare din terminalul de vest, a indicat parchetul competent. O anchetă pentru violenţe deliberate în grup a fost încredinţată Poliţiei de frontieră, care i-a audiat pe cei reţinuţi, potrivit parchetului.
“Un mic număr de zboruri a fost întârziat cu 15 până la 30 de minute la momentul încăierării şi terminalul a fost închis temporar. Îmbarcările prevăzute în acest loc au fost temporar redistribuite către ale zone, dar sosirile se derulează normal”, a precizat Paris Aéroport pentru AFP la finalul după-amiezii.
La începutul serii, situaţia revenise la normal, potrivit unei surse aeroportuare. În buticul de “duty free” au fost produse pagube, iar proprietarul spaţiului urma să depună plângere. Cei doi rapperi se deplasau la Barcelona, unde urmau să susţină concerte. Booba, de 41 de ani, şi Kaaris, de 38 de ani, se cunosc din 2011, când Booba era deja unul dintre cei mai celebri rapperi francezi. Booba l-a invitat să participe la compilaţia sa “Autopsie 4”, precum şi să colaboreze pentru melodia “Kalash”, de pe viitorul său album “Futur”, în 2012. Colaborarea a fost un “detonator” pentru cariera lui, după cum avea să afirme însuşi Kaaris.
Prietenia lor va fi însă distrusă de conflictul cu un alt rapper, Rohff, Booba reproşându-i lui Kaaris că nu l-a susţinut în acest diferend.
Rohff, cu care Booba are o rivalitate feroce, a fost condamnat în noiembrie anul trecut la cinci ani de închisoare pentru violenţe agravante comise în 2014 într-un magazin de vestimentaţie “Unkut” al lui Booba, o condamnare la care a făcut apel. Originar din Issy-les-Moulineaux, la sud-vest de Paris, Booba este primul rapper care a umplut de unul singur sala Paris-Bercy. Pe 13 octombrie, cel care are nu mai puţin de 2,5 milioane de albume vândute urmează să susţină un concert pe U Arena din Nanterre, a cărei capacitate (40.000 de locuri) este dublă faţă de cea a Bercy.

Articole din aceeasi categorie