R. Moldova: Jocul politicienilor de-a istoria

Igor Smirnov conştientiza că este vinovat, atunci cînd a fost reţinut, spune Chiril Panteleev – cel căruia i-a fost încredinţată, în august 1991, misiunea de a-l aresta pe actualul lider al separatiştilor din Transnistria.

Liderul autoproclamatei regiuni separatiste era acuzat atunci de “dezmembrarea teritorială intenţionată a Republicii Moldova” şi a fost prins la Kiev după “cea mai strălucită operaţiune din istoria Ministerului de Interne al Republicii Moldova”. Smirnov a fost însă eliberat la puţin timp după ce a fost capturat, iar în 1994, acesta, împreună cu alţi adepţi ai săi, a fost amnistiat. Acum, la Procuratura Generală (PG) nu se ştie nimic despre un dosar penal intentat pe numele lui Igor Smirnov.

Nimeni nu va lua în serios Republica Moldova, atîta vreme cît liderii ei se joacă de-a istoria şi de-a ţara cu propria lor… ţară, scrie în Timpul de joi, Constantin Tănase, făcînd referire la atitudinea politicienilor faţă de anumite date istorie.

“Lipsa de demnitate naţională a liderilor, căciuleala lor în faţa celor puternici, închinatul la doi dumnezei (sau, poate, la mai mulţi) nu sînt cele mai bune cărţi de vizită, iar lipsă de sinceritate şi duplicitatea – atît cu partenerii externi, cît şi cu propriii cetăţeni – în politică se plătesc scump”, atenţionează Constantin Tănase.

Este evident că Vladimir Voronin şi Vlad Filat au ajuns la o înţelegere, scrie tot în Timpul analistul politic Roman Mihăeş, care accentuează că liderul comuniştilor nu va accepta niciodată un vot necondiţionat pentru actualul premier. Dimpotrivă, scrie autorul, Voronin va încerca să-şi propulseze cît mai mulţi oameni în guvern şi în alte structuri de conducere. Se spune că înţelegerea lui Voronin şi Filat prevede următoarea schemă de guvernare:1. Filat – preşedintele R. Moldova; Voronin – preşedintele Parlamentului, dar se analizează şi posibilitatea ca în funcţia de şef al legislativului să fie Maria Postoico. În funcţia de premier ar urma să ajungă Victor Bodiu, omul de absolută încredere al lui Filat.

Republica Moldova împlineşte 20 de ani de … existenţă, scrie Adevărul. “Avem doar un stat în devenire. Raioanele din stînga Nistrului sînt controlate de un regim ilegal, susţinut de Rusia, inclusiv prin forţa armată”. Existenţa acestui regim separatist este o cauză importantă, dacă nu esenţială, a lipsei unei perspective clare de integrare în UE.

Articole din aceeasi categorie