R. Kelly se apără în faţa acuzaţiilor de agresiuni şi abuzuri sexuale în noua sa piesă “I Admit”

Cântăreţul american R. Kelly se apără în faţa acuzaţiilor de agresiuni şi abuzuri sexuale într-o nouă piesă, de 19 minute, intitulată simplu “I admit” (“Recunosc”), informează DPA.
În ea, artistul de 51 de ani cântă despre o “mare conspiraţie nenorocită” – cu referire la acuzaţiile formulate de mai multe femei potrivit cărora vedeta le-ar fi violat şi abuzat emoţional pentru a opera un aşa numit “cult sexual”.
“Recunosc, nu sunt perfect / Nu am spus niciodată că sunt perfect / Să spui că am abuzat aceste femei / La naiba, asta este un rahat absurd”, cântă Kelly în noua melodie.
“Spălată pe creier, pe bune? Răpită, pe bune? / Nu poţi mânca, pe bune? Sincer, suna ridicol”, continuă artistul. Dezvăluirile abuzurilor au fost făcute publice iulie 2017 într-un material Buzzfeed în care muzicianul era acuzat că a exercitat un control total asupra mai multor femei – cărora le-a ordonat cum să se îmbrace, când să facă baie, când să doarmă şi cum să se comporte în cadrul unor acte sexuale pe care le-a înregistrat.
“Care este definiţia unui cult? / Care este definiţia unei sclave sexuale? / Uită-te în dicţionar /Spune-mi, voi aştepta aici”, cântă artistul – acuzat şi de întreţinerea de relaţii sexuale cu minori – în noua piesă.
“Sunt obişnuit să vorbesc cu toate doamnele / Mai în vârstă şi mai tinere/Dar să fiu numit pedofil / E o nebunie”, adaugă artistul, cu peste 40 de milioane de albume vândute în întreaga lume, subliniind totodată că deşi nu a fost nici condamnat, nici arestat, numele său a fost “târât în noroi”.

Articole din aceeasi categorie