Prof. Piso acuză MCCPN că, în cazul Roşia Montană, a încălcat legislaţia europeană în domeniul protecţiei patrimoniului arheologic

În informarea adresată în 18 iulie a.c., la Roşia Montană, ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, şi prezentată cu cîteva zile în urmă şi presei, profesorul clujean Ioan Piso acuză Ministerul Culturii de a fi încălcat legislaţia europeană – Convenţia Europeană pentru Protecţia Patrimoniului Arheologic de la La Valetta 1992, pe care România a semnat-o şi care prevede „a se dispune măsuri susceptibile de a favoriza conservarea integrală a ansamblurilor istorice şi a patrimoniului mobiliar al acestora, prin menţinerea integrităţii întregului ansamblu şi prin înscrierea în inventar a bunurilor descoperite”.

Aşadar – acuză Piso – „din interese pe care va fi într-o bună zi obligat să ni le explice, Ministerul Culturii a decis că proiectul companiei canadiene Roşia Montană Gold Corporation este mai important decît conservarea în interesul României a unor monumente unice în lume. Aceasta filozofie a fost cel mai bine exprimată de Mircea Angelescu: «Între două buldozere vom mai salva cîte ceva». Pentru a nu reproduce numai citate de prost gust, vă voi aminti o vorbă a regelui Filip II, tatăl lui Alexandru cel Mare: «Un măgar încărcat de aur darîmă cele mai puternice ziduri». Or, aici zidurile au fost de la bun început găunoase”.

În aceeaşi informare, prof. dr. Ioan Piso arată că în anii 2001- 2002, la Roşia Montană a fost cercetată arheologic o suprafaţă de 2,2 ha, dar „au fost eliberate certificate de descărcare arheologică pentru 1100 ha”. „Nu pretind – spune prof. Piso – că ruinele ar fi continue, dar raportul dintre suprafaţa cercetată şi cea cedată sfidează oricum bunul simţ. Pe deasupra, au fost făcute intenţionat numeroase secţiuni în halde de steril, pentru a se dovedi că nu-i nimic de găsit”.

În opinia lui Piso, însuşi modul de abordare a cercetărilor arheologice a fost profund greşit: „Deşi fondurile de cercetare erau foarte generoase, nimeni nu s-a gîndit să facă (mă refer la anii 2001-2002, deci la cele 1100 ha) fotografii aeriene sau să cerceteze structurile arheologice prin măsurarea rezistenţei solului. Apoi, fiecare aşezare de minieri din epoca romană se compunea din locuinţele minierilor, cel puţin un templu, cimitir şi gura de intrare în galerii. Dintr-o aşezare a fost săpat un cimitir, din alta un templu, din alta două sau trei locuinţe, fără a se acorda atenţie habitatului. Rezultatele cumulate pot apărea spectaculoase, dar privite cu atenţie, ele sînt cu totul insuficiente”.

„Dacă doriţi să cercetăm zona, veţi vedea că o mulţime de ziduri se observă chiar la suprafaţa solului. Între spectaculoasa clădire dezvelită în Carpeni, cea cu instalaţia de încălzire, şi stadion, pădurea este plină de ruine. Nu s-au putut face cercetări, sub pretextul că s-ar împotrivi RomSilva. Asta nu a împiedicat Ministerul Culturii să dea descărcare pentru întreaga zonă, iar despre RomSilva nu s-a mai auzit nimic” – mai arată prof. Piso. În acelaşi document, profesorul clujean acuză că, în 2003, o Comisie Naţională de Arheologie „obedientă” a recomandat descărcarea de sarcină arheologică a muntelui Cârnic, excepţie făcîndu-se cu o mică porţiune („care ar urma oricum a fi distrusă în urma exploziilor”), unde o echipă franceză de arheologi descoperise 70 km de galerii, dintre care 7 km de galerii romane. „Ministerul Culturii, fără a sta pe gînduri, a acordat companiei canadiene în mod oficial descărcarea Muntelui Cârnic în ianuarie 2004. Au rămas, pe de altă parte, complet necercetate zecile sau sutele de kilometri de galerii de sub ceilalţi munţi care urmează a fi sacrificaţi. La intrarea muzeului minier şi a galeriei romane Orlea, singura vizitabilă, a fost instalat un gardian al firmei canadiene, în timp ce porţiuni nevizitabile ale aceloraşi galerii au fost mutilate de către aceeaşi firmă, cu acordul tacit al Ministerului Culturii” – susţine profesorul Piso, în informarea sa către ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Acuzele sînt însă mult mai multe, documentul remis presei avînd aproape opt pagini.

M. TRIPON