Prof. dr. ing. Radu MUNTEANU: “Urmărește-ți trecutul, organizează-ți prezentul, proiectează-ţi viitorul”

Interviul cu prof univ dr ing Radu Munteanu (absolvent al C. N. “George Bariţiu”, promoţia 1962-1963), a fost realizat în cadrul concursului național EUROSCOLA cu tema “Educația schimbă vieți”, proiect realizat de către o echipă formată din 24 de elevi și coordonată de profesorii Viorica Mândruț și Laura Zmicala de la Colegiul Național “George Barițiu” din Cluj-Napoca.
D-sa în interviul de faţă, accentuează rolul educației și al practicării meseriei de profesor, încununate de contribuțiile aduse la funcționarea normală a comunității locale, județene, naționale și internaționale.
REPORTER : Dacă priviți în urmă, la anii de liceu, ce amintiri v-au marcat adolescența?
RADU MUNTEANU: Gândul nostru colindă pe drumurile ascunse ale sufletului și ne dăm seama că amintirea este o taină nepătrunsă de mintea omenească, în ciuda strădaniei omului ce vrea mereu să-și aducă fragmente de amintiri din lumea umbrelor, la umbra soarelui. Amintirile din liceu sunt legate de colegi și profesori. Întâmplările trăite cu colegii le memorăm deseori, dar faptele s-au petrecut în împrejurări care nu le erau străine profesorilor, iar marile personalități care m-au îndrumat, au înțeles chiar și neînțelesul din noi, iar rodul înțelegerii l-au folosit cu generozitate pentru binele nostru. Ei ne spuneau că nu contează cât de bun ești, ci cât de bun vrei să fii. Și tot ei m-au învățat “meseria” de a trăi urmând doar trei repere. Adică, urmărește-ți trecutul, organizează-ți prezentul și apoi proiectează-ți viitorul. Timpul ne arată mereu ce am sperat, ce am pierdut, dar și altceva. Așa gândind, cea mai frumoasă amintire este legată de profesorii noștri care au ctitorit o adevărată instituție a admirației!
REPORTER: După atâția ani de la finalizarea liceului, cum vă vedeți acum, comparativ cu ipostaza de licean? V-a influențat în vreun fel educația primită aici din punctul de vedere al alegerii carierei pe care o aveți astăzi?
RADU MUNTEANU: Școala este o mare întreprindere a spiritului care, până la urmă, ne lasă să înțelegem că, deși cu toții trăim sub același cer, nu avem cu toții același orizont. Școala trebuie să genereze competențe prin prelucrarea informației de instrucție și formare, care să permită articularea abilităților dobândite cu necesitățile timpului. Dacă nu va fi așa, viitorul va semăna cu o entitate neselectivă, un amestec de oameni și iluzii. Iar diferența dintre cultură, vise și speranțe se face simțită peste ani. Suntem unde suntem, din pricina unui deficit în educație. Sistemul trecut și-a jucat rolul istoric și trebuie regândit altceva. Azi, mai mult ca oricând, țările avansate înțeleg mai repede ca altele că, scăzând nivelul educației, devin vulnerabile. Fiindcă societatea actuală este post industrială, bazată pe cunoaștere și cunoștințe, în care “diferența” sau “legea” o fac cei mai bine educați, care în mod natural sunt limitați ca număr. Această elită trebuie protejată și nu trebuie judecată după regulile statisticii democratice. Fiindcă, fără să ne supărăm, în democrație fiecare primește ceea ce merită majoritatea. O școală ca și Colegiul Național “George Barițiu”, Cluj-Napoca a fost și este un adevărat proiect cultural și științific, social și istoric, care generează valori ce trec prin timp și devin repere ale cunoașterii inspirând patimă iscoditoare spre a îndruma cugete alese în dragostea de carte și onoare. Dacă astăzi suntem ceea ce suntem și în fiecare zi un pic mai mult, o datorăm școlii. Fiindcă adăpostindu-ne sub bolta ei protectoare și gratifiantă, Ea, școala, a știut să suscite în noi nobile motivații și ambiții, să ne insufle destulă patimă iscoditoare spre a ne face să îndrăznim, cu modestie, să învățăm, apoi să comunicăm, la rându-ne, știința de carte ce conduce spre valoare. Educația și formarea mea profesională este legată de familie și deopotrivă de Colegiul Național “George Barițiu”, de acei oameni de patrimoniu care au fost profesorii mei. Dar, poate că și gardul care despărțea liceul de Politehnică a avut rolul său!
REPORTER : Cum vedeți elevii acelor vremuri în comparație cu actuală generație de elevi? (Din punctul de vedere al mentalităților, orizonturilor, preocupărilor, al nivelului de cunoștințe și cultură generală)
RADU MUNTEANU: Viața și școala ne învață că cel care gândește puțin se înșală mult, dar și faptul că trebuie să acționezi ca un om de gândire și să gândeșți ca un om de acțiune. Fiindcă timpul ce trece nu se pierde, ci se așează liniștit în noi, în straturi, pe măsura scurgerii sale, iar omul își aproprie destinul prin puterea sa intelectuală, dar numai învățând… Trăim o lume în schimbare, iar viitorul va fi legat de o nouă formă de cultură, de o nouă educație care va schimba mentalitatea dezvoltată în școli și universități. În acest context propun spre discuție unele elemente ale perspectivei societății în general, aflată sub presiunea informației și a revoluției din comunicare, când sinergiile induse de progresul digital amestecă la o simplă dorință cuvântul, sunetul și imaginea, iar limba vorbită de om este un produs al impulsului organic de cultivare, dar și elementul în care se întruchipează viața gândirii, scriind în aer ceea ce vrei să spui. Azi, pe măsură ce lumea se informatizează, chiar și limba devine un subiect al investigației tehnice, iar pentru supraviețuirea ei este important să fie folosită în sistemele de informare electronică. Când afirm aceasta, mă refer la resursele lingvistice computaționale, la traducerea automată, generarea și tehnologia vorbirii, la recunoașterea automată a cuvintelor și ingineria lingvistică, la instrumentele de achiziție lexicală, la gramatici de unificare sau detectoare de erori morfologice… Postmodernismul cyber-spațiului interacționează instantaneu și redimensionează comportamentul uman de zi cu zi în funcție de mijloacele de propagare a informației…Iar elevii de azi nu pot fi comparați cu cei de pe vremea mea! Ei trăiesc într-o lume pe care noi la vremea noastră nu o puteam nici măcar imagina. Mă uit la ei cu respect, iar în vreme ce scriu aceste cuvinte, eu însumi capăt contur și realitate împreună cu ei!
REPORTER : Ce rol credeți că ar trebui să aibă școala românească în dezvoltarea societății noastre actuale?
RADU MUNTEANU: Școala este un lucru etern! Învățăm pentru viață, nu pentru școală! Rolul ei este imens pentru formarea noastră cultivandu-ne în sensul valorilor care pot conduce la progresul economic și bunăstare. Creativitatea este o sursă inepuizabilă, dar și fragilă, fiindcă orice constrângere o distruge. În orice domeniu, libertatea de a gândi, de a comunica, de a-și exprima diferența, constituie condiția creației. Sigur, avem păreri personale și rătăcim printre aproximații, dar trebuie să vedem în timpul care vine un înțelept solitar care ne întinde mâna pentru a ne ajuta singuri. Dar, pentru a ne ajuta singuri trebuie să simțim că școala dorește mereu să cultive acele subtile “competențe umane” care exprimă capacitatea de a fi OM în sensul valorilor și credințelor, atitudinilor și comportamentelor pozitive la nivel individual, cât și social, adică capacitatea de a te comporta în sensul atitudinilor pozitive în relațiile cu ceilalți. La ora actuală asistăm la un proces de internaționalizare a învățământului, iar educația devine un proces transnațional. În acest sens, la ora actuală, aproape 2 milioane de tineri studiază dincolo de hotarele țării lor, constituind o adevărată piață a viitoarelor elite intelectuale. Acum trebuie să reconfigurăm viitorul. Dar nu putem privi în viitor ca printr-un geam și nu putem vedea acolo întâmplările așa cum vedem trecătorii de pe stradă. Fiindcă privirile noastre către viitorul școlii sunt emoționale, mereu încărcate de ceva neliniștit ce-și trage seva din schimbare.
Dar, pentru a reuși, v-aș propune să ne însușim un decalog care ar fi cam așa: 1. A inova pariind pe inteligență; 2. A comunica între egali; 3. A te folosi în mod inteligent de inteligență; 4. A înțelege că omul e capital, nu un capital; 5. A practica o cultură a discernământului; 6. A înțelege că inovația înseamnă viață; 7. A înțelege evoluția societății ca oportunitate; 8. A simți cum competența dă valoare informației; 9. A trece de la a ști să faci la a ști ce să faci ; 10. A organiza sinergiile pentru a demonstra că 1 și cu 1 fac mai mult decât 2, adică să dovedim că întregul face mai mult decât suma părților. Să nu uităm că etanșeizările birocratice rămân frâne distrugătoare de inteligență care pot genera un autism colectiv. Școala trebuie să înțeleagă că trăim într-o lume în schimbare, iar independența spiritului și depășirea paradigmelor conduc la inovație, iar valoarea inovației devine mai importantă ca valoarea tradiției!

Alexandra POPA-STOICAN

Articole din aceeasi categorie

One Response to Prof. dr. ing. Radu MUNTEANU: “Urmărește-ți trecutul, organizează-ți prezentul, proiectează-ţi viitorul”

  1. Călin

    Ce abureli:
    „Școala trebuie să genereze competențe prin prelucrarea informației de instrucție și formare, care să permită articularea abilităților dobândite cu necesitățile timpului.”