PRO România Cluj cere un vot rațional în cazul moțiunii simple pe educație

PRO România Cluj cere parlamentarilor clujeni să voteze moțiunea simplă pentru demiterea ministrului Educației, Monica Anisie. Liderii acestei organizații susțin că solicitarea demiterii ministrului Educației este o inițiativă pragmatică și rațională, venită ca răspuns la lipsa de performanțe a doamnei Monica Anisie.
Camera Deputaţilor a dezbătut, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei acuzându-se reciproc că în ultimii 30 de ani nu s-au preocupat de reformarea sistemului de învăţământ.
Moţiunea – intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată” – este semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD. Votul va fi dat miercuri.
* Moţiunea simplă a fost citită de deputatul Pro România Mihaela Huncă, care în plen a spus că în sistemul educaţional românesc nu a existat niciodată ca acum „o stare de haos produsă de incompetenţă sau nepăsare”, menţionând că în Ministerul Educaţiei „nu ştie stânga ce face dreapta”.
”Incomepetența și indolența de care a dat dovadă ministrul Educației, Monica Anisie, au generat o serie de incoerențe și ezitări care au compromis într-o bună măsură acest an școlar. Feedback-ul pe care l-am primit de la părinți și profesori deopotrivă este preponderent negativ, iar noi am avut ocazia să constatăm limitarea accesului la educație pentru foarte mulți elevi. Iar asta înseamnă interzicerea unui drept constituțional, situație pe care nu o putem tolera sub nicio formă, dacă ne dorim menținerea unei democrații funcționale în această țară”, atrage atenția Remus Lăpușan, lider PRO România Cluj.
Pro România şi PSD solicită demisia ministrului Anisie, acuzând „lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.
„Până la un punct, putem înțelege că situația creată de pandemia de Covid-19 a fost o noutate și, în lipsa unor proceduri pentru astfel de situații de urgență, au apărut blocaje și măsuri pompieristice. Doar că au trecut două luni, totuși, și nu mai vorbim doar de o eroare, ci de un cumul de decizii și acțiuni care au vulnerabilizat suplimentar elevii, într-o perioadă și așa dificilă pentru ei. Așa că, de la un punct încolo, trebuie să admitem cu toții că asistăm la neputință, lipsă de abilități manageriale și de viziune strategică. Pur și simplu, doamna Monica Anisie și-a dovedit măsura incompetenței și trebuie să plece înainte de a provoca noi probleme în sistemul educațional”, completează Remus Lăpușan.
De asemenea, mai multe asociații ale elevilor au transmis un punct de vedere comun: „Susținem și salutăm demiterea Monicăi Anisie, pentru modul în care a gestionat criza cauzată de pandemia de COVID-19”, se precizează în comunicatul semnat de Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE).

Articole din aceeasi categorie