Privire de pe Cetăţuie

Folosesc titlul unei cărţi de prin anii ’78, pare-mi-se, pentru că, în fiecare toamnă îmi aduc aminte de poetul Aurel Şorobetea, rătăcitor prin cele Suedii. Ieri, am urcat şi eu pe această… emblemă a Clujului şi am privit.
A început şcoala.
Lumea noastră a devenit şi mai eclectică, cu toate că oraşul nostru are însuşirea de a nu se risipi în detalii. În general, e un oraş înfloritor, în care se întâmplă multe lucruri bune, dar din care fiecare gazetar alege doar neghina, mizeria şi cucuta. Suntem mari, suntem puternici, iar prejudecăţile sunt înfrânte una câte una. Iar lumea, de la noi şi de aiurea, ne percepe alt­fel, într-o fermecătoare iluzie a renaşterii.
Din acest motiv, şi nu numai, n-am vrut să fiu eu acela care mânjeşte… steagul cu biomasă, lăsând în urmă miros pestilenţial. Nu pot însă să trec pe lângă adevăruri, chiar dacă ele dor şi dau senzaţia de rece, ostil şi rigid.
Deformaţie profesională!
Spuneam că a început şcoala şi, ieri, pe la orele 10 puştimea – de la mic la mare – era în stradă. N-am fost în nici o şcoală să surprind bucuria sau tristeţea de pe chipurile care şi-au zărit manualele, în schimb, de aici, de sus, de pe Cetăţuie , am văzut cum rânduri, rânduri de elevi
continuare în pagina a 12-a
Privire de pe Cetăţuiev
urmare din pagina 1
umplu cofetăriile, terasele, buticurile… Aceste încăperi, dar şi câteva cârciumi renumite din centru au recăpătat agitaţia mecanică, pierdută la început de vară. Iar zgomotele reîntâlnirii fac parte – vedeţi bine – din termenii care acordă oraşului nostru farmecul şi atracţia. Împlinirea va fi completă cânt vor reveni şi studenţii pe străzile, devenite, în ’ăst timp fierbinte, sentiment.
E ceva rău în asta?
N-aş zice. Doar că ceva ciudat s-a strecurat în suflet, atunci când am coborât, dând obişnuita raită pe la cofetăria Carpaţi. Şi aici, chiote de bucurie, voci tinere care umpleau văzduhul cu acel flux al optimismului juvenil. Mi-am continuat plimbarea şi, din păcate am găsit: în librăriile din centru bătea vântul. Poate că sunt „expirat”, din moment ce intru în fiecare zi într-o asemenea instituţie, doar, doar găsesc ceva noutăţi. Hai, nu în fiecare zi! Dar după trei luni de „pauză”, curiozitatea ar fi trebuit să dea pe-afară.
N-a fost aşa.
Am bătut toate librăriile din perimetru şi mă îndoiesc că la „Mall”- uri a fost altfel. Mi-am amintit, însă, că , acum ceva timp, a fost Ziua alfabetizării, în care ONU zice că trebuie să ne amintim cât de mulţi semeni nu ştiu să scrie, să citească, să socotească. Treaba asta nu se poate face într-o zi, fie ea şi o zi anume, aşa că… închei tot cu nişte versuri din Aurel Şorobetea: „ii striga: /nu-i carte,/ foile ei se învelesc în moarte,/ zice de nimeni, tace de soarte,/ nu spune unde, nu în ce parte,/ arunc-o departe!/ Dar cartea şi-apusul se înlumina/ de-o fulgerare latina./ Daca numele e liber / scrisul-libertate”
(Băiatul cu cartea).

RADU VIDA

Articole din aceeasi categorie