Privighetoarea cu bocanci

Recentul caz, lăsat cu mare scandal, al ministresei de la Învățământ, care a dat buzna într-o sală de clasă într-o localitate rurală, însoțită de presă, ca la un cataclism, ca la sfârșitul lumii, a stârnit, evident, un scandal uriaș.

Într-o țară normală, după o asemnea gafă imensă, și în ilegalitate, în primul rând, respectiva persoană ar fi trebuit să își ia tălpășița sau să demisioneze, dar la noi nu se întâmplă așa ceva, pentru că suntem permisivi, pentru că este o democrație specific românească.

De-a lungul celor 30 de ani, am avut de-a face cu foarte multe asemenea gafe, care sunt, în orice caz, abuz în serviciu în formă calificată. Femeia aceea, privighetoarea încălțată cu bocanci, a plecat la luptă, chitită să găsească ceva, orice ar da bine la cei care au pus-o în funcție. Atunci, a pus urechea pe o ușă de clasă, dintr-o școală amărâtă, rurală, cu buda în curte, dar nu asta a interesat-o pe ea, ci urletul neomenesc al acelei fiare care teroriza copiii cu glasul ei autoritar și decibelic. Atitudinea asta de servitoare curioasă, care ascultă, cu bleaga pe recepție ce fac stăpânii în dormitor, am mai întâlnit-o în mai multe cazuri, și în sistemul de sănătate, dar mai ales în învățământ.

Urmează după această vizită inopinată, această „vizită nevizită” profesională, să se instaleze camere de supraveghere în clase, microfoane ascunse, copiii să aibă reportofoane la fel de bine ascunse, să fie pregătiți să înregistreze o octavă în plus, să fie mici turnători răsplătiți cu captațio benevolentiae, apoi și inventatori de fapte și situații!

Deh, … acesta este scopul unui nobil scop educațional, bașca o năvală fără bună-ziua, care ține profesorii sub tensiune, sub teroare și în primul rând umiliți de această intrare neașteptată în clasă. Ce prestigiu mai are acea profesoară în fața copiilor, când a fost umilită, când a fost pur și simplu amenințată în ființa ei de cadru didactic și de pedagog? Sigur, nu avem voie să strigăm la copii. Ei pot să strige la profesor, pot să îl imprime pe ascuns, chiar să-l și filmeze, fiindcă părinții care n-au vreme să se ocupe de copii lor le pun reportofonul în ghiozdan.

Elevii noștri, evident excepții care întăresc nu știu ce regulă, pot s-o îmbrâncească pe doamna profesoară, s-o înjure, fiindcă disciplina liber consimțită, autoritatea disciplinară, au devenit abstracții, acolo unde ar trebui să înceapă marele drum al vieții.    

Ceea ce mă deranjează foarte mult, este prezența, mai ales pe facebook, a unor persoane care locuiesc departe de țară, departe de realitățile noastre, intelectuali în mare parte, care devin sfătoși, filosofi înțelepți, care critică situația de aici, din poveștile de la telefon și din ce văd la televizor.

De acești oameni vreau să ne scăpăm, pentru că au o influență nefastă asupra unei părți a populației, asupra oamenilor care au descoperit acum fermecatul facebook și se hrănesc de acolo cu idei. Ei bine, acești oameni trebuie să ne lase în pace, aici cum se spune, în amarul nostru, să le rezolvăm noi aici, nu avem noi nevoie de  filosofi, de înțelepți care au plecat și au lăsat ușa deschisă.

Politicul înțelege să își manifeste exigența civică și bunele intenții prin declanșarea originală a vânătorii de vrăjitoare: în altă parte trebuie aprins rugul punitiv.

Cornel UDREA