Prin grija Habitat for Umanity România şi UNICEF, 410 copii vor învăţa de astăzi într-un mediu sigur şi sănătos

Astăzi a avut loc inaugurarea Grădiniţei nr. 10 şi a Şcolii nr. 2 din Dorohoi, reabilitate cu ajutorul UNICEF şi Habitat for Humanity România, în perioada verii. 410 copii cu vîrste cuprinse între 3 şi 14 ani vor putea învăţa de acum înainte într-un mediu sănătos şi sigur, după ce acoperişurile celor două clădiri aflate într-o stare avansată de degradare au fost refăcute.

Proiectul de reabilitare a celor două şcoli, desfăşurat  în perioada verii, a reprezentat o continuare a intervenţiei după inundaţiile din vara anului 2010. Intervenţia celor două organizaţii a constat în reabilitarea întregii structuri de rezistenţă a şcolii şi înlocuirea acoperişurilor.

UNICEF şi Habitat for Humanity România au colaborat în proiectul de reconstrucţie după inundaţiile din 2010, făcînd posibilă renovarea a 50 de locuinţe ale unor familii nevoiaşe, cu copii mulţi. În cadrul aceluiaşi proiect, Habitat for Humanity a intervenit şi a ajutat peste 1.300 de persoane din judeţele Botoşani, Bacău şi Suceava să locuiască în condiţii decente, după ce casele acestora fuseseră afectate de furia apelor.

Habitat for Humanity – o organizaţie non-profit care caută să elimine lipsa de adăpost şi adăpostirea sărăcăciosă a persoanelor din întreaga lume, a construit şi reabilitat, la nivel global, peste 400.000 de locuinţe pentru 2 milioane de persoane din mai mult de 3.000 de comunităţi, în 100 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat pînă în acest moment peste 1.750 de familii din Bacău, Prahova, Neamţ, Botoşani, Bihor, Dolj, Constanţa şi Cluj să locuiască decent şi în demnitate.

UNICEF este prezent în România şi în alte 150 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor, din perioada copilăriei mici pînă la adolescenţă. În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA.

Articole din aceeasi categorie