Prima împărtăşanie

44 de copii din Parohia “Andrei Mureşanu” şi de la şcolile din centrul Clujului au primit duminică, 29 mai, prima Sfîntă Împărtăşanie, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, în Capela “Sfîntul Iosif” din Piaţa Cipariu.

În dimineaţa însorită de duminică, copiii au mers în procesiune de la Catedrala “Schimbarea la Faţă” pînă la Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu, însoţiţi de episcop, preoţi şi credincioşi – între care familiile celor mici, dar şi catehetele care le-au îndrumat paşii în pregătirea acestui moment minunat. Între numeroasele manifestări prilejuite de Zilele Clujului, coloana formată din copiii îmbrăcaţi în haine albe – simbol al purităţii îngereşti dobîndite prin spovadă, a fost o lumină parcurgînd străzile, un semn de pace şi binecuvîntare cerească. Poate şi din acest motiv, primarul Sorin Apostu a ales să participe la procesiune, însoţind copiii pe această “cale regală” spre Hristos. Între oficialităţile prezente a fost şi deputatul Horea Uioreanu, care, alături de alţi binefăcători, a contribuit la punerea în funcţiune a capelei “Sfîntul Iosif”.

După întîmpinarea pelerinilor participanţi la procesiune de către preoţii capelei “Sfîntul Iosif”, pr. Mircea Marţian şi pr. Florin Isac, a urmat celebrarea Sfintei Liturghii, răspunsurile liturgice fiind date de copiii din corul Allegria al capelei, dirijat de Cristina Nagy.

În încheierea predicii la Sfînta Jertfă liturgică, PS Florentin a spus, adresîndu-se copiilor: “Iubiţi copilaşi, la fel ca lumina pe care o ţineţi în mod simbolic în mîinile voastre (lumînarea aprinsă), şi lumina care se aprinde în mod real în sufletele voastre să o păstraţi mereu aprinsă, pentru ca voi să fiţi lumina lumii, după cuvîntul lui Isus: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. După rugăciune, pr. Marius Furtună, responsabil cu cateheza, a adus mulţumiri tuturor celor care au contribuit la pregătirea acestui moment: părinţilor, educatorilor, cateheţilor, preoţilor, asociaţiilor Cercetaşii Creştini şi ASTRU, firmei Magnolia care a dăruit copiilor buchete de flori albe, jandarmilor care au însoţit procesiunea şi autorităţilor care au făcut-o posibilă.

În încheiere, copiii au primit diplome de amintire de la Prima Împărtăşanie, precum şi mici cadouri oferite de Episcopie (conţinînd şi cărţi de rugăciune şi cateheză), au făcut fotografii şi s-au bucurat împreună la Agapa fraternă oferită de organizatori.

În tradiţia Bisericii, copiii ajunşi la vîrsta de 6-7 ani, după ce îşi însuşesc principalele adevăruri de credinţă exprimate în rugăciunea Crezului – Simbolul apostolic, precum şi semnificaţia sacramentelor Spovezii şi Euharistiei, primesc aceste sacramente, devenind membri activi ai Bisericii.

Articole din aceeasi categorie