Premierul va fi invitat la Senat o dată pe lună în cadrul “Orei Guvernului”

Conducerea Senatului a aprobat marţi un memorandum intern prin care va fi instituit obiceiul invitării o dată pe lună a primului-ministru, Emil Boc, în faţa membrilor acestei Camere pentru a-şi prezenta priorităţile.

“Biroul Permanent a aprobat un memorandum privind procedura invitării primului-ministru în faţa Parlamentului în cadrul “Orei Guvernului” pentru a-şi prezenta priorităţile. Noi sperăm ca măcar o dată pe lună acest memorandum să fie pus în practică şi primul-ministru să fie prezent în Senat o oră în fiecare lună”, a declarat Ioan Chelaru, vicepreşedintele social-democrat al Senatului. Pe de altă parte, acesta a precizat că lunea viitoare va fi o zi obişnuită de lucru pentru senatori, deoarece Biroul Permanent nu a aprobat solicitarea ca senatorii să aibă activităţi în teritoriu cu prilejul redeschiderii şcolilor.

“Săptămîna viitoare se va lucra în program normal, în sensul că luni vom avea zi de plen, şi nu activităţi în circumscripţiile electorale cu prilejul redeschiderii şcolilor”, a mai precizat vicepreşedintele Senatului.

Articole din aceeasi categorie