Premierul israelian, mini-turneu în UE

AFP

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a început, luni, o vizită de trei zile în ţări din Uniunea Europeană, în cursul căreia speră să-i convingă pe europeni – decişi până acum să salveze acordul nuclear cu Iranul – să-şi schimbe poziţia în această privinţă.

Trebuie să împiedicăm cu orice preţ Iranul ‘să-şi dezvolte orice fel de capacităţi nucleare’, a apreciat ambasadorul israelian în Germania, Jeremy Issacharoff, într-un interviu, înaintea vizitei premierului Netanyahu luni în Germania, prima destinaţie din cadrul acestui mini-turneu european.

‘Putem să avem puncte de vedere diferite cu privire la modul de a controla Iranul în domeniul nuclear, dar urmărim un obiectiv comun’, a adăugat el.

Adversar vehement al acordului nuclear cu regimul iranian, premierul israelian a avut luni după-amiază o întâlnire cu Angela Merkel.

Netanyahu este aşteptat marţi la Paris, unde are programată o întrevedere cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, iar miercuri – la Londra, unde se va întâlni cu şefa executivului britanic, Theresa May.

Germania, Franţa şi Marea Britanie sunt trei dintre ţările semnatare ale acordului nuclear încheiat în 2015 între marile puteri şi Teheran pentru a ţine la distanţă Republica Islamică de arma nucleară. Liderii acestor state sprijină cu fermitate acordul, în pofida retragerii americane la 8 mai, şi cooperează strâns pe această temă cu Rusia şi China, alte două ţări semnatare ale documentului.

Ministrul de externe german, Heiko Maas, a discutat pe acest subiect cu omologul său chinez, Wang Yi, pentru a sublinia că Germania ‘doreşte să menţină acordul nuclear şi va face totul ca Iranul să rămână’ parte a acordului.

Ministrul chinez a criticat cu această ocazie lipsa de fiabilitate a administraţiei americane a lui Donald Trump. ‘Este un truism al dreptului internaţional că acordurile internaţionale trebuie respectate’ şi că ‘marile ţări trebuie să dea exemplu, nu să facă contrariul’, a spus el.

Chiar dacă apreciază că acordul existent rămâne cel mai bun mijloc pentru a limita ambiţiile nucleare iraniene, europenii sunt de asemenea conştienţi de limitele acestui compromis, descris recent de Angela Merkel ca ‘imperfect’.

Ei au propus negocieri suplimentare cu Teheranul cu privire la programul său balistic şi la politica sa de influenţă în Orientul Mijlociu, de la Liban, Siria până la Yemen, considerată ca destabilizatoare de către Occident, iar de Israel drept o ameninţare directă pentru existenţa sa.

Cel puţin în această privinţă, Benjamin Netanyahu şi interlocutorii săi europeni ar putea avea puncte de vedere apropiate.

‘Voi discuta cu ei modalităţi de a bloca aspiraţiile nucleare şi extinderea Iranului în Orientul Mijlociu’, a spus Netanyahu înainte de acest turneu european. Respectivele chestiuni sunt ‘vitale pentru securitatea Israelului’, a adăugat el.

Israelul se teme că Iranul vrea să se doteze cu bomba atomică doar pentru că îl vede ca ţintă directă, mai ales dacă Republica Islamică îşi continuă activităţile balistice.

Între timp, europenii sunt ei înşişi direct sub presiunea Statelor Unite în acest dosar.

Washingtonul a dat un ultimatum întreprinderilor străine pentru ca acestea să înceteze să mai facă afaceri cu Iranul, o măsură ce vizează în principal societăţile europene, în special companiile franceze şi germane.

Vizita premierului Netanyahu la Berlin marchează în acelaşi timp sfârşitul oficial al perioadei tensionate între cele două ţări, istoric aliate, pe fondul unor critici la adresa politicii Israelului faţă de palestinieni.

Totuşi, Berlinul şi-a multiplicat în ultimele săptămâni mesajele de susţinere a Israelului în cursul bombardamentelor în Gaza şi împotriva unor poziţii militare în Siria. În acelaşi timp, cancelarul Angela Merkel nu încetează să avertizeze faţă de o recrudescenţă a antisemitismului în Germania odată cu sosirea valului de migranţi originari din ţările arabo-musulmane şi a revirimentului extremei drepte.

La sfârşitul săptămânii trecute, unul dintre liderii partidului Alternativă pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), Alexander Gauland, a spus că Hitler şi atrocităţile comise de nazism nu sunt decât un ‘găinaţ’ faţă de perspectiva istoriei milenare germanice glorioase.

Articole din aceeasi categorie