Premierele „cu mască”, din educație

Anul acesta avem parte de multe premiere în educație, în contextul pandemiei. În primul rând, așa cum am mai arătat, criza din sănătate a adus cu sine o „schimbare de macaz”, de la sistemul de predare în clasă, spre învățământul online, ceea ce a scos la iveală o mulțime de „găuri” în educația românească: programe învechite și stufoase, precum şi profesori demodați și prea puțin interesați să învețe din mers. Pe repede înainte și forțat, învățământul online a devenit obligatoriu, cu toate că sute de mii de elevi din România nu au avut acces la calculatoare, tablete sau la internet și nu au putut participa la cursuri.

Din păcate, criza i-a prins nepregătiți atât pe profesori, cât și pe elevi și părinți. Apoi, tocmai, așa, în aceste condiții, elevii își dau, acum, primele și cele mai importante examene din viață: Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Și nu oricum, ci atipic, mascați și „blindați” cu mănuși, dezinfectați, termotestați. Pentru generația care dă examene în vreme de pandemie, emoțiile sunt uriașe, mai ales că anul acesta au învățat altfel și sunt completate și de problemele pe care le provoacă purtarea măștii: respirație îngreunată și ochelari aburiți.

Ce să mai spunem de elevii din mediul rural, pentru care stresul e și mai mare, pentru că, în vreme de pandemie nu au avut aceleași posibilități precum colegii lor de la oraș. Unii dintre ei nu și-au permis școala online sau meditațiile, dar examenele au fost și sunt la fel pentru toți. Așadar, asistăm zilele acestea la o altă premieră în educație, de care peste 160.000 de copii care dau examene ar fi fost mai bine să fie scutiți, acum când pășesc în viață: stresul „la pătrat” din cauza testului temperaturii și al „echipamentului” aferent în vreme de pandemie. Dacă predarea online “heirupistă” din ultimele luni a avut cât de cât efecte pozitive, și dacă emoțiile și stresul elevilor nu au fost în van, vom vedea, în curând, când se vor afișa rezultatele, și mai târziu puțin, la Bacalaureat. Așteptăm însă, și noi și elevii noștri, ca pe viitor decidenții politici să găsească fondurile necesare pentru investiții în educație (sau poate doar să fie mai atenți cu cele de care dispun acum) și să țină pasul cu vremurile actuale. Poate așa, emoțiile și grijile copiilor noștri ar fi mai puține, iar notele mai mari.

Articole din aceeasi categorie