Premieră naţională la Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca

“Lombarzii în prima cruciadă”. “Giselda”, premieră pentru soprana Elena Moşuc

joi, 26 septembrie, 18. 30

Trei zile ne mai despart până la premiera naţională a operei I lombardi alla prima crociata/Lombarzii în prima cruciadă de Giuseppe Verdi, veritabilă surpriză odată cu deschiderea stagiunii 2019/2020. Este premieră naţională pentru instituţie, este şi pentru soliştii operei, pentru dirijorul Kulcsar Szabolcs, pentru întreaga echipă artistică.

Lombarzii în prima cruciadă face parte din grupul operelor compuse de Verdi între 1840 şi 1850, zece ani în care văd luminile scenei Un girono di regno, Nabucco, Lombarzii, Ernani, Giovanna d’ Arco, Alzira, Attila, Macbeth, I masnadieri, Jerusalem, Il Corsaro, La battaglia di Legnano, Luisa Miller şi Stiffelio.

Lombarzii în prima cruciadă, libretul Temistocle Solera, are la bază poemul lui Tommaso Grossi, nume de notorietate în epocă, text animat de idei patriotice, de libertate şi independenţă naţională, publicat în 1826.

Nu voi insista mult asupra prezentării operei, invitaţia de a fi prezenţi la premieră este făcută şi vreau să cred că o veţi onora în număr cât mai mare.

Mă opresc doar asupra câtorva consideraţii. Două sunt temele operei, ele merg în paralel, fără nicio legătură între ele. Sunt însă două teme care, graţie muzicii mult mai variate decât la Nabucco, au asigurat succesul încă din seara premierei. Încă un lucru se cere amintit. Mult timp, Nabucco şi Lombarzii au mers mână în mână pe mai toate scenele Italiei şi nu numai. Timpul a decis în cele din urmă în favoarea operei Nabucco.

Invitată de onoare pentru premieră este soprana de talie mondială Elena Moşuc, şi ea în faţa unei premiere prin abordarea rolului “Giselda”. Alături de ea se află Sorin Lupu (Arvino), Kovacs Istvan (Pagano/Eremita), Barabas Zsuzsa (Viclinda), Gergely Arnold (Pirro), Retyi Zsombor (Priore), Manyoki Laszlo (Acciano), Pataki Adorjan (Oronte), Hary Judit (Sofia). Regia este semnată de Nemedi Csaba; costume şi decoruri – Gilles Gubelmann; solo vioară Barabas Sandor; dirijor Kulcsar Szabolcs

În exclusivitate pentru “FĂCLIA”

Elena MOŞUC: “Ce vedem în “Lombarzii” se întâmplă şi în zilele noastre

D. Ş: Suntem şi sunteţi în faţa unei premiere naţionale, a uneia personale, cum de aici şi cu acest rol?

Elena Moşuc: Aveţi dreptate. Pentru Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca este o premieră naţională, pentru mine debut în rolul ‘Giselda’, pentru colegii de scenă la fel, sincer să fiu, mă simt onorată că am fost invitată să fiu parte din acest proiect artistic generos ca titlu.Îmi doresc mult ca Lombarzii în prima cruciadă să aibă parte de cât mai multe reprezentaţii, să prezinte interes, să se afle în repertoriu cât mai mult timp.

D. Ş: “Lombarzii” nu are parte de prea multe puneri în scenă.

Elena Moşuc: Aşa este, se face foarte rar, nu este deloc uşoară cum ar părea la prima vedere. Este grea, mai ales că Verdi era la începuturile sale de compozitor, experimenta, îşi căuta drumul. Se ştie că operele de început, în general, sunt mai dificile din punct de vedere vocal, lucru valabil şi pentru solişti, şi pentru cor. A fost unul din motivele pentru care am dat curs invitaţiei regizorului Nemedi Csaba de a onora invitaţia şi de a face rolul “Giselda”.

D. Ş: Cu Nemedi Csaba aţi colaborat la producţia cu “Turandot”.

Elena Moşuc: Ne-am cunoscut la Viena, când eu cântam “Regina Nopţii” din “Flautul fermecat”. Am colaborat la producţia cu “Turandot”, în care Gian Carlo Del Monaco semna regia , iar Nemedi asistenţa la regie. Anul trecut, Nemedi m-a sunat pentru a-mi vorbi despre “Lombarzii” la Cluj, despre “Giselda”, despre acest generos proiect. Pe moment m-am speriat, ştiam cât de greu este acest rol, am acceptat. Aşa cum am mai acceptat, ca să vă mai dau un exemplu, să cânt în “Lakme” la Royal Opera House Muscat, în capitala statului Oman, la final de martie 2019. Lakme ar fi trebuit să-l cânt cu 20 de ani în urmă, când eram axată pe roluri de coloratură, deşi nu mă consider a fi o voce de coloratură, eu am o voce mai plină, pot spune însă că am avut această uşurinţă în abordarea rolurilor de coloratură.

D. Ş: Aţi debutat cu “Regina Nopţii”…

Elena Moşuc: Am debutat cu acest rol în 1990, rol care presupune din start, o tehnică foarte bine pusă la punct. Au urmat “Donna Anna” din “Don Giovanni”, “Gilda”, “Lucia”, “Violeta”. Mi-am construit repertoriu, în mare parte, la Zurich, unde am fost angajată în 1991. În fiecare an am primit câte două, trei roluri noi, au fost tot atâtea ocazii de a învăţa foarte, foarte multe în ceea ce proveşte arta interpretativă.Pot spune că am fost binecucântată de Dumnezeu să ajung în cea mai bună Operă din lume.

D. Ş: Aţi debutat în 1990, dar tot în 1990 aţi intrat şi la Conservatorul ieşean.

Elena Moşuc: Am intrat în 1990, pentru ca un an mai târziu, în 1991, să primesc o dispensă pentru a studia la fără frecvenţă, prin urmare m-am stabilit la Zurich. Am terminat Conservatorul în 1997, dar adevărata şcoală a fost să fie Zurich, learning by doing. În 1990 am câştigat concursul internaţional ARD de la Munchen, acest premiu I mi-a deschis porţile carierei internaţionale.

D. Ş: Aţi cântat pe mari scene ale lumii…

Elena Moşcu: Îmi lipsesc scene lirice din Africa de Sud, Australia, America de Sud. Am cântat la Scala, la Met, Paris, Viena, Tokyo, Barcelona, Shanghai… A fost rezultatul unei munci intense şi trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu care m-a ajutat în tot ce am făcut şi fac. Şi fac totul cu plăcere.

D. Ş: Văd această bucurie în ochii dvs.

Elena Moşuc: Cântatul reprezintă pentru mine, viaţa mea. Am muzica în sânge. Mă simt bine pe scenă, e modul meu de a mă exprima.

D. Ş: Aţi amintit de munca intensă depusă.

Elena Moşuc: Am fost conştientă încă de la începutul carierei că am nevoie de o tehnică vocală foarte, foarte bine pusă la punct. Perfecţiunea o are numai Dumnezeu. Dar tendinţa spre perfecţiune ar trebui să existe la toţi oamenii. Am avut profesori buni în România. Am început să studiez canto de la 16 ani, cu Mioara Cortez, după care am continuat cu Silvia Tomovici, cu George Popa. Am ajuns eleva unei profesoare de excepţeie, Mildela D’ Amico, care nu m-a lăsat niciodată să fac un sunet la întâmplare. Era foarte severă cu mine, îi mulţumesc epentru asta şi acum. Numai cu o tehnică foarte bine pusă la punct, solidă mai corect spus, te poţi aventura în repertoriul de bel canto, în care eu m-am specializat. Repertoriul de bel canto este şi cel mai greu, pentru că cere de la solist totul. Totul din punct de vedere tehnic şi interpretativ, mişacre scenică. Maria Callas spunea că cine poate cânta bel canto poate cânta tot. Să vă mai dau un exemplu, şi Wagner este bel canto, se cântă mult bel canto în operele sale, chiar dacă unele note ar contrazice acest lucru. Mi-am construit repertoriul de la “Regina Nopţii”, de la Mozart la Puccini, Richard Strauss, un pic de muzică modernă, Norma, reginele donizzetiene, mai trebuie să fac “Roberto Devereux”.

D. Ş: “Gilselda”?

Elena Moşuc: Verdi a preluat foarte mult din bel canto. Giselda e la mijloc, între bel canto şi Verdi de mai târziu, este un rol intermediar în creaţiile sale. În Giselda vedem multe din Norma, din Lucia di Lammermoore, vedem şi din Violeta, din Desdemona chiar. Mi-am dat repede seama ce multe elemente vocale se comprimă în Giselda. Cândva aveam impresia că “Violeta “ din “Traviata” este cel mai complex rol verdian, rol în care se regăsesc cele trei soprane: de coloratură, lirică şi cea dramatică. Ele se regăsesc însă mai mult în Giselda. Are în ea ceva eroic. Luaţi aria “Salve Maria”, arie dificilă, totul e pe respiraţie, rolul trebuie cântat tehnic, e pe ţesătură înaltă, vocea trebuie să fie egală. Apoi vine scena Mare, “O Madre dall ciel”, are nişte cadenţe care merg până în contra re, e rol de maturitate. Giselda are trei arii dificile vocal vorbind. Consider însă că acesta este momentul propice pentru a-l aborda, pot pune în el întreaga mea experienţă scenică şi de viaţă.

D. Ş. O putem apropia, ca temperament, de Norma?

Elena Moşuc: Sunt două personaje total diferite. Giselda e o fată tânără, virgină, care se îndrăgosteşte de cine nu trebuie. Şi Norma se îndrăgosteşte de cine nu trebuie, numai că Norma are un cu totul alt statut, e preoteasă, controlează totul. Ca rol, Norma e mai uşoară decât Giselda. Norma ca operă, are foarte multe momente de intimitate. Or, la bel canto, fiecare sunet trebuie să aibă viaţă. Dacă ai şi un dirijor care ştie să pună în valoare fiecare notă, atunci se pot face frazări intereseante.

D. Ş: Mi se pare mie sau greşesc, dar acţiunea din “Lombarzii” nu este departe de ceea ce se întâmplă în zilele noastre.

Elena Moşuc: Nu greşiţi deloc. Oamenii au ajuns să se omoare între ei în numele ideologiilor, al religiilor. Acţiunea în sine este complicată, pe de o parte e războiul pe de lată parte este intimitatea. Dumnezeu nu vrea războaie, deşi acestea se poartă în numele lui. El vrea pace, acesta este mesajul operei. Ce vedem în “Lombarzii” se întâmplă şi în zilele noastre.

Demostene ŞOFRON