Premieră – Confruntarea dintre CFR 1907 şi Slavia Praga va fi prima partidă disputată în România în care se va folosi sistemul video-asistenţă VAR.

Potrivit unei decizii luată de UEFA încă din finalul anului trecut, duelurile din Champions League vor beneficia de arbitraj video din faza play-off-ului.

Cum echipa clujeană a ajuns în această fază a competiţiei, în confruntările cu echipa cehă se va folosi sistemul VAR. Partida tur dintre CFR Cluj şi Slavia Praga este programată marți, 20 august, de la ora 22.00, urmând ca returul să se joace o săptămână mai târziu, la Praga.

Învingătoarea din această „dubla” se va califica în grupele Ligii Campionilor, în timp ce învinsa va merge în grupele Europa League. CFR Cluj a reuşit o calificare senzațională în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Celtic cu scorul de 4-3, marţi seara, la Glasgow, în manşa a doua a turului al treilea preliminar.

Articole din aceeasi categorie