Prefectul Stamatian analizează cererea PSD legată de intonarea imnului naţional la Consiliul Local Cluj-Napoca

Prefectul Florin Stamatian susţine că va analiza solicitarea PSD legată de sancţionarea primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, pe motiv că înaintea şedinţelor Consiliului local imnul naţional se cîntă doar pînă la versul cu “un nume de Traian”, şi nu toate cele patru strofe prevăzute în reglementările legale. ‘’Voi analiza solicitarea PSD, dar nu cred că intonarea doar a primelor strofe este o problemă. A omite o strofă e una, a interveni în textul imnului este altceva”, a arătat Florin Stamatian.

În Legea nr. 75 din 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nu se cere ca intonarea imnului naţional să se facă şi la şedinţele de consiliu local. Actul normativ prevede intonarea imnului în următoarele situaţii: la festivitatile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional; la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor “Radio România” şi “Televiziunea Romana”, în interpretare vocala; cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern; în cadrul ceremoniilor militate, conform regulamentelor militare; pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului; la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.

Aceeaşi lege mai prevede că Imnul naţional al României poate fi intonat şi la alte manifestări organizate în unităţi de învăţămînt sau alte instituţii de cultură. După aceste prevederi, primarul Sorin Apostu ar trebui să fie exonerat de orice sancţiune deoarece texul de lege nu impune intonarea imnului la şedinţele de consiliul local. Totuşi, cele semnalate de PSD ar putea intra sub incidenţa Hotărîrii 1157 din noiembrie 2001 a Guvernului României pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României. Hotărîrea guvernului prevede că intonarea imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decît cele stabilite de lege constituie contravenţii. Aşadar, cum la Consiliul local Cluj-Napoca, se cîntă doar două strofe din cele patru prevăzute de lege ar putea fi un motiv care să-l facă pe prefect să ia anumite măsuri.

PSD Cluj i-a cerut joi prefectului Florin Stamatian, ca în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, să aplice legea cu aceeaşi măsură cu care colegul său de la Bucureşti a aplicat-o pentru intonarea incorectă a imnului de stat la meciul România-Franţa. Mai precis, PSD Cluj i-a cerut prefectului să-l sancţioneze pe primarul Sorin Apostu, întrucît la şedinţele CL se cîntă imnul incomplet.

C.P.

Articole din aceeasi categorie