Precursorul Marii Uniri și ctitoria care-i înseamnă locul de asasinare

Idealul de unitate al românilor s-a realizat la 1 Decembrie 1918. El a fost, însă, anticipat de scurta epopee înfăptuită de Mihai Viteazul. A fost scurtă, dar dătătoare de ton. De aceea și locul Marii Adunări de la 1 Decembrie 1918 a fost ales la Alba Iulia, locul de scaun al Voievodului unificator.

Mihai a fost ucis pe câmpia de lângă Turda, la 19 august 1601. Generalul Basta, invidios pe faima câștigată de domnitorul român, a pus la cale acest asasinat oribil. Nicolae Iorga, relatând uciderea lui, precizează: Muri astfel cel mai mare dintre luptătorii noștri, în faptul unei zile de duminică, la răsăritul soarelui, de mâna acelor pe care-i dusese abia la biruință, din porunca unui oaspete pe care-l iertase pentru răul făcut și-l ajutase frățește la lupta credincioasă întru mărirea împăratului. și trupu-i ciuntit zăcu pe câmpie în această zi de duminică, în tabăra creștină, deasupra căreia se ridica semnul crucii, pentru care se chema că se poartă războaiele.

Paharnicul Turturea, apropiat Voievodului Mihai, se învoise cu acesta ca în cazul în care unul dintre ei va cădea pe câmpul de luptă, celălalt să aibă grijă de înhumarea lui creștinească. De aceea, dacă văzu Turturea paharnicul că tăiară pe Mihai Vodă, mult au nevoit pentru jurământ ca să aducă oasele lui Mihai Vodă. Cum n-au putut, ci au luat numai capul și l-au dus în Țara Românească și l-au îngropat în Mănăstirea den Deal de lângă Târgoviște.

În ce privește trupul e o întreagă epopee, pe care o analizează istoricul Gheorghe Anghel, și s-ar spune că îngropat fiind superficial pe câmpia de lângă Turda, mai târziu ar fi fost dus în ctitoria sa de la Alba Iulia. În acest sens îi citează pe cronicarul Gheorghe Brancovici, pe cronicarul Szamosközy și pe alții. Lucrurile fiind în ceață, nu este exclusă nici transportarea osemintelor în Țara Românească.

Pe locul martirizării Voievodului de-a lungul timpului s-au ridicat troițe comemorative. Doamna Stanca, cu încuviințarea principelui Gabriel Bathory, a ridicat o cruce care a durat până pe la 1830. În 1923 Comitetul Femeilor Ortodoxe din Turda a realizat o troiță sculptată, care, în 1977, este mutată la Muzeul de Istorie din Turda. În locul ei este ridicat falnicul obelisc, opera sculptorilor Marius Butunoiu și Vasile Rus Batin, care marchează locul mormântului voievodului. Pisania are sculptat sigiliul lui Mihai Viteazul și inscripția: Aici odihnește Mihai Vodă (1593-1601), domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei. Pe monument, în anul 2013, regretatul artist Iosif Berindei confecționează și montează o cruce, lucru mai dificil de realizat în timpul comunismului.

Lângă mormânt, Mitropolitul Bartolomeu Anania va demara, în anul 2002, ridicarea unei impunătoare mănăstiri, biserica copiind arhitectura bisericii din București, cu numele de „Mihai Vodă”. Arhitectul Romulus Zamblău s-a ocupat de proiectarea acestei ctitorii. Fiind mănăstire de maici, va avea ca primă stareță pe Meletina Morozan, iar ca duhovnic pe Ieromonahul Serafim Crucianu.

Edilul căruia i-a încredințat regretatul Mitropolit Bartolomeu ridicarea Mănăstirii a fost neîntrecutul ctitor, Părintele Vasile Știopei. N-a fost mică truda depusă, știind versurile lui Arghezi: Altarul ca să fie și pietrele să ție/ Cer inima și viața zidite-n temelie.

Din anul 2011, stareță a Mănăstirii „Mihai Vodă” este numită Monahia Andreea Zdrobău și duhovnic Protosinghelul Ilie Hanuschi. Cu multă râvnă și curaj, noua echipă conducătoare preia continuarea lucrărilor: finisarea chiliilor, tencuirea și pictarea bisericii; amenajarea întregului areal va fi în grija lor și a obștii întregi. În clopotnița mănăstirii ne-a ajutat Dumnezeu să punem două clopote turnate la Innsbruck și achitate de domnul Ioan Popa, directorul general de la Transavia.

Mulțimea lucrărilor ce s-au făcut nu pot fi sintetizate într-un cuvânt rezumativ, dar nu putem omite faptul că pictura, în cel mai autentic stil bizantin, este realizată de Sorin Efros, cu echipa lui. De asemenea, ajutoarele care au venit de la Primăria din Turda, primarii ce s-au perindat fiind foarte angajați în această lucrare, de la Consiliul Județean și de la Secretariatul de Stat pentru Culte și de la alți sponsori, au fost o binecuvântare. Pe fiecare, pe cei de la Centrul Eparhial și pe preoții din parohii, Dumnezeu îi are în evidența Lui. El prețuiește munca și bănuțul văduvei, precum și dragostea ce o arătăm acestei ctitorii pentru veșnicie. Și nu orice ctitorie, ci una simbol.

Mănăstirea „Mihai Vodă” ne aduce aminte de Mihai Viteazul, de vremuri grele și eroice. Pe bună dreptate Nicolae Iorga scrie că acei care alcătuiesc un popor nu sunt legați numai prin aceea că stau pe același pământ, că vorbesc o limbă și, când le sunt prielnice împrejurările, se umbresc sub mândria aceluiași steag. Ei mai sunt legați și prin amintirea unui trecut care e același pentru toți.

Mihai Viteazul a fost un credincios convins. Pe când era ban al Craiovei, Domnitorul Alexandru cel Rău îl bănuia că-i râvnește tronul. A trimis armășeii să-l aducă la București și, pe când trecea pe lângă biserica Albă, înăuntru era liturghie. I-a rugat pe armășei să-l lase să asculte sfânta slujbă și, reculegându-se, l-a rugat pe Sfântul Nicolae să-l scape, promițându-i că dacă va scăpa îi va ridica mănăstire cu hramul lui. Lucru pe care l-a și făcut, ridicând mănăstirea „Mihai Vodă”, arhicunoscută.

Mihai era hotărât să apere întreaga creștinătate, făcând parte din „Sfânta Ligă”. Este convingător modul în care i se adresa lui Potocki, Starostele Cracoviei: Aș fi bucuros ca și domniile voastre să fie împreună cu noi, căci dacă veți fi, această nădejde am că păgânii vor fi supt picioarele și supt sabia creștinilor, iar dacă nu veți fi, socotește și domnia ta că sunt foarte slab și învăluit. Să nu dea Dumnezeu ca acei păgâni să învingă… M-am apucat să ridic această mare greutate cu această țară săracă a noastră ca să fac un scut al întregii lumi creștine.

Pe vremea când eram preot la Turda și adeseori mergeam la mormântul lui Mihai Viteazul, venerabilul preot Petre Tudor îmi relata faptul că Voievodul, în multele lui campanii, atât de cu râvnă citea Psaltirea, încât o știa pe dinafară.

Aș mai adăuga un lucru care este grăitor în ce privește atașamentul lui Mihai Viteazul față de Biserică: el a fost mare ctitor. A ridicat multe biserici, dintre care amintim: biserica Mitropoliei din Alba-Iulia, biserica din Ocna Sibiului, biserica din Făgăraș, biserica din Lujerdiu. Iar dintre mănăstiri pomenim două: „Mihai Vodă” din București și „Simono Petra” din Sfântul Munte Athos. La Athos, și-n biserică și-n trapeza Mănăstirii „Simono Petra”, fresca cu imaginea sa este la loc de mare cinste.

Însuși faptul că sfințirea Mănăstirii „Mihai Vodă” de la Turda are loc în anul jubileu al Marii Uniri are un caracter simbolic. Unitatea noastră de credință și de neam este o premiză a faptului că valul vremelniciei nu ne va înghiți. Iar Mănăstirea „Mihai Vodă” rămâne ctitorie pentru veșnicie.

† Arhiepiscop și Mitropolit Andrei