Pluguşor 2015

uratLa cumpăna dintre ani,
Avînd suflet românesc,
Din părinţii mei ţărani
Ce-aş putea să vă doresc?!
ANUL NOU să vă aducă
Împliniri mari şi belşug,
Fără gînduri noi de ducă:
Mai rămîneţi şi la plug!
Plînge după voi ogorul,
L-aţi lăsat complet pustiu,
Iar părinţii vă duc dorul.
Cînd veniţi e prea tîrziu…

Prea mulţi fură cu ardoare.
Azi v-o zic fără perdaf:
Cînd corupţia-i în floare,
Ţara-i obiect de jaf!
N-avem fabrici, nici uzine,
Mi-a şoptit domnu-n urechi.
Sfîntul Petru ştie cine
Le-a predat la “fiare vechi”.
Cum Guvernul Ponta “Patru”
Pensiile le măreşte,
Maidanez de-aş fi, nu-l latru:
Nivelul de trai ni-l creşte.

Băse-a spus: “Să trăiţi bine!”-
Slogan fără echivoc.
Azi, aţi constatat, în fine,
C-am bătut pasul pe loc.

Sînt convins că România
Poate să-şi atingă ţelul,
Redresînd economia
Şi avînd scut Deveselu!

Pe toţi vă iubesc fierbinte,
Dragi români contemporani,
Toţi uniţi în simţăminte:
Sănătate, La Mulţi Ani!

Vasile B. GĂDĂLIN

Articole din aceeasi categorie