Pirații rutieri, în vizorul polițiștilor

În cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național, în perioada 1-4 august, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane. Au fost dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.

Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 de infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte feluri). De asemeni, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la OUG nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la OUG nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative. Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare – informează IGPR.

La nivelul județului Cluj au fost controlate 991 autovehicule. Au fost constatate 19 infracțiuni rutiere și aplicate 293 sancțiuni contravenționale.

Alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, în activități au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

D.S.F.        

Articole din aceeasi categorie