Pioşenie, ro-mîndrie şi huiduieli

Ilie CĂLIAN

A trecut sărbătorirea Zilei naţionale a României într-o atmosferă asemănătoare anilor trecuţi, dar cu anumite nuanţe care merită a fi reţinute. Dacă ne obişnuiserăm pînă acum cu mici şi bere din partea partidelor în campanie electorală eternă şi cu sarmale din partea B.O.R. cu felurite ocazii creştine, acuma, cu mai multă sîrguinţă, partea ostăşească a Guvernului, cea care ţine de UNPR, a milostivit mulţimile cu fasole şi costiţă ori cîrnaţi “de la cazan”. În ce mă priveşte, detest stimularea milogelii, indiferent de ce stăpînire o fi vorba: ea impune ideea că mulţimile trebuie să stea umile şi să aştepte mila cîrmuitorului care “dă” ceva, adică o atitudine total opusă celei la care ne-am aştepta într-o democraţie, în care fiecare cetăţean are drepturi pe care şi le primeşte în funcţie de felul în care şi-a îndeplinit îndatoririle.

Au fost parcă mai multe vocile care ţineau neapărat la caracterul “festiv” şi “patriotic” al sărbătorii naţionale, înţeles ca o idilică îmbrăţişare a tuturor într-un ideal comun, bine ştiut de toţi şi rîvnit împreună. Nici măcar, bancuri cu Bulă şi miliţieni! Ni s-a cerut să ne aducem aminte de înaintaşi şi să ne mîndrim cu ei – să ne “ro-mîndrim” cu faptele lor, care ne-au adus ţara de astăzi, România aproape Mare -, dar să ne “ro-mîndrim” şi cu cei care astăzi duc faima României peste hotare. În ce mă priveşte, socotesc că aceştia – trecuţi în istorie sau contemporani au dreptul la stimă şi recunoştinţă. Să se mîndrească cu faptele lor au dreptul doar părinţii şi cei care i-au ajutat în desăvîrşirea vocaţională. Ce drept am eu, un oarecare, să mă mîndresc cu faptele altora?! Lor li s-a cerut, ca tuturor oamenilor de bunăcreştere, să fie modeşti – în schimb noi, ceilalţi, ne mîndrim ca musca la arat. Ce-ar fi dacă am pune lucrurile la locul lor şi, în locul mîndriei pentru faptele altora, să punem respectul? În rest, n-are decît fiecare să fie mîndru de înfăptuirile sale – dacă le are, dacă va fi făcut ceva. Cred că patriotismul are sens doar dacă e privit din această perspectivă. Altfel, rămînem la ce sîntem: cu gargara patriotică ocazională şi bicisnicia cotidiană.

Aceleaşi persoane cu simţăminte patriotice fierbinţi s-au declarat scandalizate, sau măcar, jignite, că, la festivităţile de la Bucureşti şi Alba Iulia, preşedintele Băsescu şi premierul Boc au fost ocărîţi de martorii la festivităţi. Ce-i drept, momentele festive au dreptul să rămînă festive, adică o poleială a realităţii de zi cu zi. Dar au oamenii alte ocazii de a-şi spune direct părerea despre conducătorii ţării?! La întîlnirile electorale, partidele au grijă să umple sălile sau pieţele cu susţinători, ca să nu mai rămînă loc pentru opozanţi. Alte ocazii nu mai sînt. (Amintiţi-vă că preşedintele Băsescu, după ce a fost reaşezat pe tron la referendumul trecut, a promis să se întîlnească cu bucureştenii. De ce n-o fi făcut-o?! Evident, de teama huiduielilor.)

Şi, la urma urmelor, n-ar fi fost, oare, cazul ca, în  preajma adoptării noului buget, pe 20-12, preşedintele şi premierul să audă ce gîndeşte electoratul? Nu neapărat prin huiduieli de Ziua naţională a României, dar altfel decît prin glasul partidelor de opoziţie. Ar trebui, cei doi, să dea socoteală fie şi doar pentru un fapt: în proiectul de buget scad alocările pentru nevoile sănătăţii, învăţămîntului, cercetării şi altor sectoare – pentru a nu mai vorbi despre cei care au reală nevoie de sprijinul societăţii -, în schimb cresc sumele acordate preşedinţiei şi cele ale achiziţiei de bunuri de către Guvern.