Pintea: Există posibilitatea ca aproape 65% din populaţie să aibă un nivel inadecvat de vitamina D

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, după adoptarea bugetului pe anul 2019, va fi implementat un program naţional care să asigure gratuit vitamina D copiilor, dar şi persoanelor cu deficit, informează AGERPRES.

Potrivit acesteia, unităţile medicale vor fi dotate cu aparate necesare pentru detectarea lipsei vitaminei D din organism.

„Există posibilitatea ca aproape 65% din populaţia României să aibă nivel inadecvat de vitamina D. Fie deficit, fie insuficienţă. (…) Programul acesta naţional va finanţa atât investigaţia, cât şi medicaţia necesară”, a spus Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Pintea a arătat că insuficienţa vitaminei D poate da la copii rahitism, la adulţi osteoporoză, dar şi anumite forme de cancer de prostată, colon şi boli autoimune. Ministrul Sănătății a mai anunţat că va fi continuat şi programul de diabet juvenil.

Articole din aceeasi categorie