Pietoni care traversau neregulamentar, amendați de polițiștii clujeni

Traversările neregulamentare și neacordarea de prioritate pietonilor sunt primele două cauze ale producerii accidentelor de circulație pe raza municipiului Cluj-Napoca. Pentru combaterea acestor cauze, polițiștii clujeni au intensificat acțiunile în trafic.

Marți, 12 iunie, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au desfășurat o acțiune pentru responsabilizarea participanților la trafic prin respectarea regulilor de circulație, în vederea reducerii numărului de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, pentru abaterile de la respectarea normelor rutiere au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 10 permise de conducere și două certificate de înmatriculare. Au fost sancționați 17 pietoni care traversau neregulamentar și 10 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

Polițiștii clujeni atenționează pietonii să traverseze numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de stradă și să nu traverseze prin fața sau prin spatele autovehiculelor oprite. „La orice traversare, opriți-vă în afara părții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou ● Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul că, atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat, trebuie sa fiți mai prudenți ● Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol ● Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare ● Când traversați prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate și este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați ● Copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri, ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați: copiii imită comportamentul rutier al adulților ● Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față ● Nu circulați pe drumurile publice dacă ați consumat alcool: posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ ● Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante” – atenționează IPJ Cluj.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie