Pentru siguranța iubitorilor muntelui

Jandarmii clujeni au anunțat că la acest sfârșit de săptămână vor fi prezenți  în stațiunile montane și pe traseele turistice adiacente din județul Cluj, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor de a respecta, în primul rând, măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2, dar și pentru a interveni în cazul producerii unor incidente nedorite.

Celor care aleg să urce pe munte, jandarmii clujeni le recomandă: să se informeze și să se echipeze adecvat, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să-l supravegheze în permanență; să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor și să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.

„În cazul în care sunteți martori ai unor situații deosebite, cum ar fi apariția unor animale sălbatice, sunați la 112; nu încercați să interveniți, nu hrăniți animalele sălbatice şi nu vă apropiați de ele pentru a le filma sau fotografia. În caz de nevoie, apelați cu încredere la Jandarmeria montană şi echipele Salvamont, prin numărul unic de urgență 112” – recomandă Inspectoratul de Jandarmi Județean “Alexandru Vaida Voevod” Cluj.

M. T.

Articole din aceeasi categorie