Pentru o relaxare a drepturilor femeilor privind avortul

Reuters

Sute de activişti pentru drepturile femeilor s-au adunat la Belfast pentru a pune presiune pe premierul britanic Theresa May pentru a reforma reglementările foarte restrictive privind avortul din Irlanda de Nord, după ce Irlanda vecină a decis prin referendum să-şi liberalizeze legile.

Votanţii din Irlanda s-au pronunţat în proporţie de peste două treimi pentru abrogarea unui amendament din constituţie care interzicea avortul.

Irlanda de Nord condusă de britanici rămâne acum singura ţară din insulele britanice care mai are un regim restrictiv privind avorturile, iar Theresa May a primit duminică apeluri chiar din cadrul propriului cabinet dar şi din partea opoziţiei pentru reformarea reglementărilor foarte stricte din provincie.

O purtătoare de cuvânt a lui May a declarat duminică că o schimbare a regulilor poate fi efectuată numai de guvernul din Irlanda de Nord.

Provincia, divizată între unionişti, care doresc menţinerea asocierii cu Londra, şi naţionalişti, care vor unirea cu Irlanda, nu are un guvern descentralizat din luna ianuarie a anului trecut, după ce un acord de împărţire a puterii s-a prăbuşit între principalele partide din cele două comunităţi.

Activiştii s-au adunat în faţa primăriei din Belfast purtând pancarte cu mesaje precum “Nu sunt un recipient” şi “Vedeţi-vă de uterele voastre”. Ei au afirmat că este responsabilitatea Theresei May să acţioneze.

“1,2,3,4, nu vom mai fi reduşi la tăcere, 5,6,7,8 este timpul ca May să legifereze”, au scandat ei.

Avortul este permis în Irlanda de Nord numai dacă există un risc pentru sănătatea fizică sau mentală a mamei pe termen lung sau permanent. Acesta nu este permis în cazuri de viol, incest sau în care fătul prezintă anormalităţi care-i vor provoca moartea.

Atât unioniştii protestanţi din Irlanda de Nord, cât şi naţionaliştii catolici au tendinţa să fie mai conservatori din punct de vedere social decât în Irlanda sau alte regiuni din Marea Britanie, notează Reuters.

Principalul partid unionist, DUP, se opune liberalizării avorturilor, în timp ce principala formaţiune naţionalistă, Sinn Fein, susţine unele schimbări ale legii. Parlamentarii DUP de la Londra asigură voturi care sunt necesare pentru susţinerea guvernului minoritar al lui May.

Se estimează că în jur de trei femei călătoresc din Irlanda de Nord în Anglia pentru a face avort în fiecare zi, în timp ce altele riscă să fie puse sub acuzare administrându-şi singure medicaţie pentru a provoca avortul.

“Este îngrozitor de nedrept ca oamenii de aici să nu poată face avort”, a declarat o elevă prezentă la protest alături de mama şi fratele ei. “În prezent ei trebuie să-şi facă griji că trebuie să călătorească în Anglia şi mă gândesc şi la femeile care nu se pot deplasa”, a adăugat ea.

Pe de altă parte, grupul antiavort Precious Life a precizat că votul din Irlanda ar trebui “să stimuleze lupta pentru a proteja copiii nenăscuţi din Irlanda de Nord”.

“Irlanda de Nord este acum raza de speranţă pentru mişcarea pro-viaţă din întreaga lume”, a declarat liderul Bernie Smyth.

Articole din aceeasi categorie