Pelerinaj jubiliar la Mănăstirea Ordinului Sf. Vasile cel Mare din Molişet

În anul Jubiliar al Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” (OSBM), călugării Bazilieni organizează pelerinajul de la Mănăstirea „Coborârea Spiritului Sfânt” din Molişet, cu ocazia hramului ce va fi sărbătorit duminică, 11 iunie 2017. 

După procesiunea de la capela mănăstirii până la biserică, Preasfinţia Sa Florentin, având alături pe pr. Ioan Laurian Daboc, protoegumen OSBM, şi un sobor de preoţi, va celebra Sfânta Liturghie Arhierească.

Pelerinajul la Molişet dedicat Sărbătorii „Coborârii Spiritului Sfânt”, a devenit o tradiţie în frumoasa aşezare de la poalele Munţilor Ţibleş, în prima duminică după Rusalii. Cu acest prilej se unesc anual în rugăciune cu călugării Bazilieni, episcopul eparhial de Cluj-Gherla, zeci de preoţi şi peste 1000 de credincioşi din diferite zone ale ţării. Pelerinajul din acest an marchează nu doar Anul Jubileului OSBM, ci şi împlinirea unui sfert de secol de la primul pelerinaj, când s-a sfințit şi biserica mănăstirii.

Mănăstirea Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” a fost ridicată într-un loc izolat, Molişetul fiind un sat din comuna Târlişua, jud. Bistriţa-Năsăud, în care, până în 1990, se aflau cca. 100 de familii, majoritatea greco-catolice, dar care nu aveau nici un locaş de rugăciune. După ce, timp de doi ani, credincioşii din zonă s-au rugat într-o casă, în anul 1992, la Sărbătoarea „Coborârii Spiritului Sfânt”, noua biserică era deja ridicată, şi a fost sfinţită. Acest lucru a fost posibil fiindcă familia Sigartău, o familie de buni credincioşi, şi-a donat casa şi terenul în numele şi pentru preamărirea lui Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor. Aici, lângă mica biserică din lemn, caldă şi primitoare, s-a ridicat apoi şi mănăstirea Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, nou izvor de har şi întărire sufletească pentru locuitorii din zonă şi pentru sute şi sute de pelerini ce poposesc anual în mijlocul micii, dar inimoasei comunităţi de călugări.

Mănăstirea din Molişet a fost prima mănăstire greco-catolică deschisă în România după anul 1990. Deşi regimul totalitar căzuse, Statul Român nu a retrocedat nici una dintre mănăstirile care aparținuseră Ordinului „Sf. Vasile cel Mare” până în anul 1948 (când întreaga Biserică Greco-Catolică a fost trecută în ilegalitate de către regimul comunist şi bunurile  i-au fost confiscate). Mănăstiri precum cea de la Moisei, Bixad, Jucu, Blaj au fost închise, iar altele au trecut sub administrarea Bisericii Ortodoxe. Preoţii şi călugării din aceste mănăstiri au ajuns deţinuţi politici, sau au continuat în ascuns să-şi practice credinţa în unire cu Biserica Romei, urmăriţi de securitate.

Sunt doar câteva dintre motivele care au făcut ca întemeierea acestei prime mănăstiri OSBM să fie o adevărată sărbătoare a credinţei, un vis de generaţii, în sfârşit împlinit.

Unul dintre călugării Ordinului „Sf. Vasile cel Mare”, preotul Leon Manu, egumenul greco-catolic al Mănăstirii Nicula, a murit pentru credinţa sa în închisoarea din Gherla, în 23 martie 1958. Procesul său de canonizare a fost deschis şi este în curs, în curând moartea sa nedreaptă va înălţa peste timp lumina unui nou sfânt. La fel, din suferinţa produsă de nedreptăţile trecutului, lumina Mănăstirii din Molişet străluceşte azi peste înălţimile Muntelui Ţibleş, şi cheamă, an de an, pelerinii, la sărbătoarea credinţei, la bucuria Învierii.

Jubileul Bazilian de 400 de ani marchează timpul scurs de la prima atestare publică a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, de către Sf. Iosafat, la Novohorodovychi – în Ucraina, în 1617. Provincia OSBM „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din România sărbătoreşte solemn acest An Jubiliar cu acordarea de indulgențe plenare, la fiecare hram al mănăstirilor pe care Părinţii Bazilieni le-au mai deschis, cu ajutorul lui Dumnezeu, după 1990, pentru a-şi continua rugăciunea şi apostolatul: la Molişet, Mintiu Gherlii şi Prilog.

V.S.

Articole din aceeasi categorie