Pedagogia compasiunii

Dintre toate practicile spirituale pe care le cunosc, voluntariatul este, probabil, cel mai intens act de congruență între gând – vorbă – faptă. Voluntariatul exprimă părțile dezvoltate cel mai recent din anatomia psihologică umană: empatia, compasiunea, conștiința socială.

Activând în Programul „Voluntari pentru Educație”, derulat la Institutul Oncologic Cluj, am înțeles în mod viu și concret ce este empatia, prin capacitatea de a rezona cu emoțiile copiilor spitalizați. Ca profesor de limba și literatura română, pe parcursul anului școlar 2016 – 2017, întâlnirea cu cei 15 copii aflați sub tratament medical la Institutul Oncolologic mi-a dezvăluit resorturile mai adânci ale compasiunii – abilitatea de a alina durerea copiilor afectați de suferința bolii prin farmecul lecturii, prin gramatica ludică, prin scrisul cu rol terapeutic și fantezia descătușată din închisoarea bolii.

Echilibrul pedagogic pe care îl dobândisem în activitatea mea didactică anterioară s-a cutremurat și s-a reconfigurat profund în întâlnirile săptămânale cu bolnavii-elevi care erau sub tratament de specialitate în spital. De fapt, nu știu dacă ei erau elevii mei sau eu eram eleva care învăța cu sârg despre abisurile suferinței, ale curajului, ale speranței și ale credinței în puterea fiecărei clipe de viață. Am învățat că empatia și compasiunea sunt sentimente umane nobile, dar nu sunt suficiente pentru a putea face față problemelor cu care ne confruntăm în lume. Prin urmare, e nevoie de a aduce spiritualitatea în dialog cu semenii noștri pentru a primi ghidarea și puterea de a acționa înspre binele potrivit fiecărei ființe.

Lecțiile de limba și literatura română cu elevi între 11 și 18 ani, pe marginea patului de spital, în sala de mese transformată într-o mini-sală de clasă, într-un cabinet medical, au însemnat întâlniri semnificative în care didactica disciplinei a devenit o pedagogie a dialogului care transcende suferința și o transformă într-o clipă suspendată deasupra destinului, durerii și disperării. Pedagogia dialogului este în fapt pedagogia credinței adusă direct în procesul didactic, devenind un exercițiu de manifestare a iubirii pentru ființa din fața ta, pentru sacralitatea vieții care luptă, prin fiecare celulă din corpul lovit de boală, să răzbată din tenebrele durerii spre lumină…

Am trăit, alături de copiii cu care m-am întâlnit în această activitate de voluntariat, lecția credinței în speranță și în optimism, care ne dau puterea să supraviețuim, să ne depășim limitele.

Am învățat de la fiecare copil cum să fiu un expert în motivația pentru viață, fundament pentru toate celelalte scopuri care dau sens vieții, cât de mare este distanța de la teorie la acțiune.

Am văzut că oamenilor – cadre medicale, părinți, frați, surori, cadre didactice, inspectori școlari, ONG-uri – le pasă de suferința semenilor noștri.

Am conștientizat că voluntariatul este o alegere prin care putem transgresa limitele egoului însetat doar de propria fericire, că flori de lumină cresc din eterul bunătății, al răbdării, al implicării, al binelui făcut fără a aștepta nimic în schimb.

Am experimentat cât de greu este să perseverezi când în jur crește suferința, cât de profund transformator este să nu fugi de durerea altora, ci să fii prin prezent și „să vindeci” prin ceea ce ești, știi și poți face.

Am aflat că dăruind, primești, că educația unește, că dorința de a învăța și de a cunoaște este viața însăși.

Prof. Dorina KUDOR
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca