Pe durata Jocurilor Olimpice la Londra vor fi interzise căsătoriile

Guvernul britanic intenţionează să instituie o interdicţie cu privire la eventualele căsătorii între participanţii şi oaspeţii Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie – 12 august).

În această perioadă, nu vor fi eliberate nici vize pentru studenţi, relatează media din Albion. Astfel, participanţilor la Jocurile Olimpice, care vor avea loc în vara acestui an la Londra, le va fi interzis să se căsătorească şi să solicite cetăţenia Regatului Unit.

Această interdicţie este menită să protejeze ţara de un posibil aflux de imigranţi, care şi-ar putea legaliza relaţiile pe teritoriul Regatului Unit şi, în consecinţă, ar putea pretinde cetăţenia acestui stat.

Aproximativ 20.000 de persoane din afara Uniunii Europene vor obţine viză pentru o perioadă de şase luni, dar care va interzice direct căsătoria sau formarea oricărui parteneriat civil. De asemenea, cei care vor intra cu acest tip de viză pe teritoriul Marii Britanii nu vor avea posibilitatea obţinerii unei vize de studiu.

Autorităţile britanice se tem că în timpul Jocurilor Olimpice de vară ţara va deveni prea deschisă accesului imigranţilor şi teroriştilor.

Anul trecut, doi rezidenţi din Camerun, de 16 ani, care urmau să participe la un turneu de juniori, “s-au evaporat” practic pe aeroportul din Manchester, iar în 2002, la Jocurile Commonwealth-ului, întreaga echipă din Sierra Leone “s-a risipit” pur şi simplu.

Agenţia de frontieră a Regatului Unit a informat deja toate cele 204 de Comitete Olimpice Naţionale că toţi oaspeţii trebuie să furnizeze dovada că nu vor rămîne mai mult de şase luni pe teritoriul Marii Britanii, nu îşi vor căuta un loc de muncă şi nu vor contracta căsătorii pe teritoriul Regatului Unit. De asemenea, aceştia trebuie să facă dovada solvabilităţii financiare, aceasta însemnînd fonduri suficiente de existenţă şi un bilet de întoarcere.

Articole din aceeasi categorie