PDL vrea să-şi schimbe părul. Dar năravul?!

Ilie CĂLIAN

Nu există niciun dubiu – încă de la ultimul congres al PDL – că partidul lui Traian Băsescu nu se simte foarte bine şi îşi caută o ieşire – sau mai multe – dintr-o criză care a început, de fapt, mai demult. Ea a început, de fapt, atunci cînd, peste noapte, partidul şi-a schimbat orientarea cu 180 de grade, declarîndu-se a fi nu veritabilul partid de stînga, social-democrat, ci veritabilul partid de dreapta, în locul PNL. A fost, chiar atunci, dovada că membrii acestui partid nu aveau încredere în vreo doctrină politică: n-am auzit despre demisii în masă, cum s-ar fi întîmplat dacă vreunul dintre ei ar fi fost “de stînga”.

Acum, după marile succese ale culorii portocalii, democrat-liberalii, “rebrenduiţi”, între timp, cu o porţie de “liberalism” smuls de la PNL, printr-un grup de traseişti, caută să-şi schimbe “imaginea”. Spunea, recent, secretarul general al PDL, Ioan Oltean: “În plan politic, sîntem interesaţi de a ne menţine şi de a ne consolida imaginea în rîndul electoratului. Ştim cu toţii că nu este o imagine care să ne lase să dormim liniştiţi. Imaginea noastră este în multe privinţe neatractivă”.

Desigur, Ioan Oltean este cam confuz în exprimare şi logică: dacă imaginea lor este “neatractivă”, de ce să şi-o menţină şi consolideze?! Dar alţi lideri sînt ceva mai clari. Astfel, deputatul Cezar Preda (cam marginalizat în ultimii ani) este mai clar: “Cred că partidul nostru se va aşeza, pentru că nu poţi să fii un partid cu şapte steaguri şi şapte culori. Un partid are un steag şi o culoare – şi chestiunile astea – că aşteptăm să ne constituim în ceva pentru a ne schimba însemnele sau steagul – iarăşi nu sînt serioase”.

De altfel, chiar Traian Băsescu avertizase să schimbarea culorii partidului – de exemplu, într-un verde ecologist, în locul celei portocalii – nu va aduce mare lucru, dacă partidul nu vine cu idei noi.

Care ar fi proiectul de schimbare a PDL? După ani de zile, în care se discuta de o formulă creştin-democrată-populară, unii dintre liderii mai mici par a fi îmbrăţişat ideea cu mai multă hotărîre. Totuşi, e încă multă confuzie şi, aşa cum afirmasem deja, s-ar putea ca amînarea depunerii la tribunal a modificărilor de la ultima “convenţie” a PDL să fi fost provocată tocmai de dorinţa de a face anumite schimbări mai pe ascuns.

S-a vorbit, vă amintiţi, de o nouă forţă politică, “Albă-ca-Zăpada”, care ar putea fi Mişcarea populară a fiicei celei mari a lui Traian Băsescu, Ioana, care şi-a prezentat la OSIM, pentru înregistrare, numele şi sigla “mişcării”. (Deocamdată, există unele impedimente, legate de faptul că acest nume există deja, deţinut de o fundaţie.) Dar ideea este clocită de anul trecut. Elena Udrea nu s-a sfiit să explice: această Mişcare Populară ar urma să cuprindă toate forţele de dreapta care ar putea susţine “proiectul PDL”.

În privinţa UNPR, Elena Udrea consideră că nu se poate pune problema abrobţiei acestuia în PDL, întrucît, spune vicepreşedinta PDL, UNPR este un partid de centru-stînga, iar PDL – de dreapta. Desigur, acesta nu este un argument serios: fostul PD a dovedit cum se poate trece de la stînga la dreapta… Însă, evident, PDL nu ar fi deranjat dacă UNPR ar sprijini în continuare PDL, lor adăugîndu-li-se acea Mişcare Populară. E ceva ce îmi aminteşte de PCR, pe vremea lui Ceauşescu, care a înfiinţat FDUS, o formaţiune nonpolitică (cine îşi mai aminteşte de ea?), care urma să fie cu trup şi suflet alături de “proiectul” PCR. Mă gîndesc că acelaşi efect politic ar putea să-l aibă şi Mişcarea Populară, de se va înfiinţa – dacă nu cumva PDL şi-a pregătit din vreme oameni pe care doar să-i “vopsească” în “populari”.

În orice caz, intenţiile PDL nu trebuie să fie minimalizate de Opoziţie. PDL ar putea izbuti să amîne alegerile locale din primăvara viitoare pînă în noiembrie şi, cu ajutorul primarilor lor şi ai UNPR (care a avut cîteva succese de racolare), să încline balanţa voturilor pentru Parlament. Şi n-aş băga mîna-n foc că, prin schimbarea culorii, steagului şi imnului, n-ar putea păcăli mulţi alegători.