Patriarhul Daniel: Prin Duhul Sfânt înţelegem că nu suntem făcuţi să facem doar umbră pământului

Duhul Sfânt ne luminează viaţa să înţelegem că nu suntem făcuţi pentru mormânt şi nici doar să facem umbră pământului, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învăţătură la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală, în ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh, informează AGERPRES.

El a subliniat că Duhul Sfânt sfinţeşte întreaga Creaţie, dăruieşte viaţă biologică – vegetală şi animală, însă, în mod deosebit, dăruieşte viaţă duhovnicească sau spirituală omului.

„Duhul Sfânt ca foc luminător ne luminează viaţa să înţelegem că noi nu suntem făcuţi pentru mormânt şi nici doar să facem umbră pământului ca fiinţe pur biologice, ci suntem chemaţi la Viaţă Veşnică Cerească. Deci, focul Iubirii Dumnezeieşti pentru Mântuirea oamenilor se arată prin Duhul Sfânt”, a spus patriarhul în predica la slujba oficiată împreună episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Evidenţiind înţelesurile duhovniceşti ce reies din pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, în care se arată că Duhul Sfânt este apa cea vie, patriarhul a menţionat că aceasta, „sub forma harului prezent în om, îl îndreaptă, îl face să ţâşnească în atenţia sa către Ceruri”.

„Apa cea vie este şi ea curăţitoare de păcate. Nu este apa Botezului? Este hrănitoare, răspunde setei noastre de iubire nesfârşită (…) sinceră, curată şi netrecătoare şi neînşelătoare. O mulţime de iubiri sunt limitate, trecătoare şi adesea înşelătoare. Iubirea adusă în sufletul omului de Apa cea Vie a Duhului Sfânt este iubire curată, sfântă, netrecătoare. Este iubirea lui Hristos dăruită nouă, iubire smerită şi milostivă. Apa cea Vie se arată împreună cu Focul Curăţitor în lacrimile pocăinţei (…) cele de bucurie aducătoare”, a mai spus patriarhul Daniel.

Credincioşii ortodocşi prăznuiesc, duminică, la 50 de zile după Înviere, Rusaliile, marcând ziua în care Duhul Sfânt a pogorât peste adunarea apostolilor, în chip de limbi de foc, iar aceştia au început să propovăduiască.

Din punctul de vedere al credinţei ortodoxe, la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt a apărut un organism cu totul nou, un aşezământ divino-uman, Biserica. Cu alte cuvinte, coborârea peste apostoli a Duhului, darurile şi harismele primite de ei, predica şi botezul primilor trei mii de oameni constituie întemeierea Bisericii creştine, atât ca o comunitate a credincioşilor, cât şi ca instituţie. Biserica nu este, deci, numai o grupare umană asociată prin aceeaşi credinţă în Dumnezeu şi nici numai o instituţie îngrădită prin dogme şi legi. Ea este o comuniune a oamenilor în Dumnezeu şi cu Dumnezeu şi îl poartă în sine pe Duhul Sfânt. Unii Sfinţi Părinţi au numit Biserica lui Hristos „Duhul Sfânt trăind în omenire”.

Împreună cu Paştele, Pogorârea Duhului Sfânt este cea mai veche sărbătoare creştină, fiind prăznuită încă de pe vremea apostolilor. Despre ea amintesc şi Sfântul Irineu (202), Tertulian, Origen, Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (325) ş.a. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului. După aceasta, Înălţarea a fost mutată la 40 de zile de la Paşte, Cincizecimea devenind sărbătoare de sine stătătoare.