Patriarhul Daniel: Iubirea reciprocă dintre copii şi părinţi – binecuvântare şi bucurie pentru familie

Patriarhul Daniel adresează, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului şi a Duminicii Părinţilor şi Copiilor, „felicitări şi îndemnuri de încurajare şi de susţinere pentru toate familiile creştine, dar mai ales pentru familiile care au mulţi copii”. În acelaşi mesaj, patriahul Bisericii Ortodoxe Române aminteşte rugăciunea adresată Preasfintei Treimi, de a binecuvânta pe toţi părinţii şi pe toţi copiii şi de a le dărui „sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi fericiţi ani”.

„Pentru a evidenţia importanţa familiei creştine în societate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit, prin Hotărârea nr. 629/2009, ca prima duminică după ziua de 1 iunie să fie dedicată Părinţilor şi Copiilor. În acest an, Duminica Părinţilor şi a Copiilor coincide cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, al unităţii şi al comuniunii. Cu acest prilej, ne amintim cu recunoştinţă de părinţii şi bunicii noştri care ne-au transmis dreapta credinţă şi dragostea jertfelnică, învăţându-ne că doar prin rugăciune, viaţă curată şi fapte bune putem face roditoare darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt şi milostiv. Înaintaşii noştri ne-au lăsat moştenire valorile familiei creştine, precum şi datoria de a le cultiva spre binele societăţii în care trăim. În contextul actual, ne confruntăm cu diferite crize ale vieţii de familie: sărăcia materială, alcoolismul, violenţa domestică, avortul, divorţul şi depresia, plecarea părinţilor la muncă în străinătate, neglijarea copiilor şi lipsa de comunicare cu aceştia, însingurarea copiilor în mediul virtual şi abandonul şcolar. Semnalăm cu îngrijorare faptul că în unele ţări occidentale s-a ajuns la separarea copiilor de propriii părinţi şi încercarea de reeducare a copiilor într-un spirit străin de valorile familiei naturale, tradiţionale. Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte din România, promovează şi apără familia formată din bărbat şi femeie, deoarece aceasta este izvor de viaţă al societăţii umane. Familia naturală şi tradiţională are vocaţia sfântă de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu-Creatorul, pentru a dărui viaţă în timpul existenţei pământeşti şi a dobândi viaţa veşnică” – arată patriarhul.

În acelaşi mesaj, Întâistătătorul BOR aminteşte că, la nivelul Patriarhiei Române, se acordă o atenţie deosebită ocrotirii familiei creştine, prin: înfiinţarea de centre de consiliere şi sprijin pentru familiile aflate în dificultate; derularea de campanii umanitare în medii defavorizate; desfăşurarea de proiecte educaţionale de prevenire a abandonului şcolar; organizarea de tabere pentru tineret, pelerinaje pe urmele sfinţilor, programe de voluntariat cu scop umanitar, precum şi alte activităţi sociale, copiii şi tinerii participanţi la aceste evenimente dând „o mărturie publică a credinţei lor în iubirea lui Hristos pentru toţi oamenii, cultivată în Familie, Biserică şi Şcoală”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie