Patriarhia Română: Sprijin de peste 4,3 milioane de euro în criza COVID-19

Biserica Ortodoxă Română a oferit ajutoare în valoare totală de peste 4,3 milioane euro (20.896.872 lei) persoanelor vulnerabile și instituțiilor medicale afectate de pandemia Covid-19, potrivit unui raport al activităților de sprijin oferite în timpul stării de urgență, dat publicității de Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhale.

Ajutoarele au constat în hrană caldă, pachete alimentare, apă îmbuteliată, cumpărături de strictă necesitate, plata facturilor, servicii de cazare pentru carantină, transport la servicii medicale, donații în produse igienico-sanitare și aparatură medicală, dispozitive electronice pentru educație de la distanță destinate elevilor. Numărul total de beneficiari din țară a fost 180.667, din care: 38.141 de persoane plasate în izolare, 3.945 de persoane plasate în carantină, 78.841 de vârstnici singuri și fără sprijin și 59.740 de persoane vulnerabile social.

Potrivit raportului, eparhiile au donat instituțiilor medicale echipament de protecție (măști, viziere, ochelari, combinezoane, mănuși, botoși), dezinfectanți și aparatură medicală (aparate de ventilare pulmonară și de asistare respiratorie; aparate de testare COVID-19; analizor de testare REAL TIME-PCR – sonde IOT din PVC; kituri Diagnostic Station DS20; teste COVID-19; monitoare multi-parametru; seturi de intubație endotraheală; concentratoare oxigen; aparat pentru terapii de substituire renală; infuzomate; aparat ecograf; injectomate; lămpi UV; pulsoximetre; tensiometre, stetoscoape, fixatoare branulă, termometre digitale, nebulizatoare; dispozitiv de dezinfecție a autoutilitarelor; electrocardiograf; video-laringoscop; tunele dezinfectante cu triplă acțiune – pulverizare, lampă bactericidă cu raze ultraviolete și covor umed; containere de triaj pacienți cu COVID-19.

În 23 martie, Patriarhia Română a lansat platforma online ajutacubucurie.ro și linia telefonică TelVerde 0800.800.368, prin intermediul cărora s-au primit atât cereri de ajutor, cât și oferte din partea celor care au vrut să sprijine: firme, donatori particulari, preoți, psihologi și voluntari pentru livrarea de produse la domiciliul celor vulnerabili și izolați.

„Platforma ajutacubucurie.ro a înregistrat 595 de oferte de voluntariat, 125 de cereri de ajutor din 20 de eparhii și 608 de donații în lei și valută în valoare totală de peste 221.000 lei. La acestea se adaugă eforturile de sprijin coagulate în jurul platformelor de sprijin locale, înființate la nivelul eparhiilor din toată țara: linii telefonice, site-uri, pagini de Facebook prin care s-au primit cereri de ajutor și oferte de sprijin. Unele eparhii, prin coordonatori desemnați și voluntarii proprii, mulți dintre ei preoți, au lucrat în parteneriat cu instituții ale statului, contribuind la rezolvarea cazurilor semnalate de Inspectorate Județene pentru Situații de Urgență, Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Consilii județene și Prefecturi” – relevă raportul.

Conform aceluiași document, în timpul stării de urgență, centrele sociale ale parohiilor și organizațiilor bisericești și-au adaptat activitatea la condițiile impuse de pandemie: cantinele sociale au livrat hrană caldă la domiciliu, nu la sediile lor, și au suplimentat numărul de porții pentru a distribui și personalului medical care a tratat pacienți cu Covid-19, serviciile de consiliere și cele medicale și-au mutat activitatea online, iar centrele de zi pentru copii și vârstnici și-au suspendat temporar activitatea la sediu.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie