Parohia vie, o necesitate pentru comuniune și comunitate

A menține vie o parohie nu este doar o datorie sacerdotală a preotului, ci și o participare activă a credincioșilor în comuniune cu acesta. Și Conciliul Vatican II ne atrage atenția cu privire la apostolatul laicilor: „Înăuntrul comunităților Bisericii, acțiunea lor este atât de necesară încât, fără ea, însuși apostolatul păstorilor, de cele mai multe ori, nu-și poate atinge deplina eficacitate”.

Fiecare dintre credincioși își are carismele personale, care, chiar dacă sunt diferite, totuși, ele sunt complementare și necesare creșterii Bisericii. Credincioșii trebuie să fie conștienți de darurile primite și să se angreneze în munca apostolică a parohiei.

Una dintre problemele timpului actual este lipsa elanului misionar și lipsa entuziasmului în evanghelizare. Fiecare credincios își trăiește propria viață în mediul său, de cele mai multe ori într-un mod egoist, fără să țină cont de problemele, greutățile și necazurile fraților săi. Uităm că evanghelia răspunde întotdeauna la necesitățile cele mai profunde ale persoanelor, pentru că „toți am fost creați pentru ceea ce propune evanghelia: prietenia cu Isus și iubirea fraternă”, spune Papa Francisc, în Exortația apostolică Evanghelii Gaudium.

Parohia este Biserica așezată în casele oamenilor; nu întâmplător, ea trăiește și acționează în societatea umană și este solidară cu aspirațiile și dramele sale. Participarea activă a credincioșilor laici devine viața vie a parohiei, coerentă vocației și misiunii sale originare:  a fi un „loc” de comuniune a credincioșilor. În aceeași Exortație apostolică, Suveranul Pontif menționează: „Evanghelizatori cu spirit înseamnă evanghelizatori care se roagă și muncesc”. Iată, deci, cum documentele Bisericii ne arată că nu se poate a lucra fără ajutorul lui Dumnezeu, la fel cum nici nu se poate sta toată ziua în Biserică fără să îți pese de ceea ce se întâmplă în comunitate, deoarece toți credincioșii laici, preoții și persoanele consacrate formează poporul unic al lui Dumnezeu și trupul lui Hristos. Făcând parte din acest trup al lui Hristos, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare credincios cu propriul nume și ni se adresează fiecăruia în parte: „Vino și tu în via mea”. Sf. Grigore cel Mare spunea în omiliile sale: „În sfânta Biserică, fiecare este sprijin pentru pentru ceilalți și ceilalți sunt sprijinul său”.

Fiecare credincios trebuie să fie conștient că face parte din Biserica lui Hristos și că este membru al acestei Biserici. De aceea, Spiritul Sfânt care înfăptuiește sfințirea poporului lui Dumnezeu prin slujirea preoțească și sacramentele Bisericii, împărtășește, pe lângă această slujire, și daruri deosebite credincioșilor (cf 1 Cor 12, 7), pentru ca toți să se ajute unul pe altul, după harul pe care l-a primit fiecare, și astfel să-și îndeplinească misiunea pentru binele personal, dar și cel comunitar, fiind buni administratori ai harului primit de la Dumnezeu.

Prin împărtășirea deplină a condițiilor de viață, de muncă, a dificultăților și speranțelor fraților, credincioșii laici pot să ajungă la inima vecinilor, prietenilor sau colegilor lor, deschizându-o spre sensul deplin al existenței: comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii. Viața de comuniune devine un „semn” pentru lume. Sfânta Scriptură ne pune în față imaginea viței și a mlădițelor, care ne deschide spre aprecierea rodniciei și a vieții. Astfel, mlădițele au rolul de a aduce roade: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce rod mult” (In 15, 5). Comuniunea cu Isus, din care derivă comuniunea creștinilor între ei, este condiția absolut necesară pentru a aduce rod, iar comuniunea cu ceilalți este rodul cel mai frumos.

Iată, așadar, și laicii sunt chemați, alături de preoți, și făcuți părtași la misiunea preoțească, profetică și regală a lui Hristos, pentru că, în Biserică, deși slujirile sunt diferite, misiunea este unică. Întreaga activitate a laicilor, însuflețiți de spiritul creștin, trebuie să dea o mărturie limpede despre Hristos și să slujească la mântuirea oamenilor. Participarea la apostolat, la înfăptuirea binelui comun și la evanghelizare, implică o angajare voluntară și generoasă a credincioșilor laici în diferitele medii sociale. Toți trebuie să participe, fiecare după locul pe care îl ocupă și rolul pe care îl joacă, la promovarea binelui comun în cadrul Bisericii, al comunității și al societății.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN