Părintele Mitropolit Andrei și spiritul mereu tânăr al Clujului

Este de mare impact imaginea din anii ’90 cu Patriarhul sârb Pavle, care a fost surprins în timp mergea pur și simplu pe străzile capitalei Belgrad, printre trecători, scrutând cu tăria sa de caracter, dar mai ales cu simplitatea sa o lume rutinată, împovărată de griji, căreia îi lipsește puterea de a se minuna. Această imagine vorbește deopotrivă despre curajul mărturisirii, chiar și prin simpla prezență fizică, dar și de puterea de a nu te lăsa descurajat de duhul lumii, care te îndeamnă să stai confortabil pe margine. Un ierarh care merge într-un șuvoi de oameni sau, mai bine zis, care atrage după sine un șuvoi de oameni pe calea lui Hristos este o binecuvântare și un har de la Dumnezeu.

Într-o asemenea misiune părintele nostru Mitropolit Andrei este angajat cu simplitate, deschis în dialogul cu lumea, gata să îmbrățișeze tot ce este frumos și mai ales dornic să convingă că „nimic nu este cu neputință celui care crede”. Dorința de a-i atrage pe toți spre calea lui Dumnezeu își trage, pentru părintele Mitropolit, seva din propria sa credință, a omului angajat de partea Adevărului, din care se hrănește și pe care îl mărturisește în fiecare clipă a vieții lui.

În contextul lumii în care trăim, angajamentul cultural al părintelui nostru Mitropolit, care îmbrățișează tot ceea ce spiritul uman creează frumos în relația lui cu Dumnezeu, este de o importanță covârșitoare. Ca păstor al Metropolei Transilvaniei, în Clujul care a devenit, după Marea Unire din 1918, creuzetul intelectual și spiritual în care s-au topit, s-au amestecat și s-au decantat toate ideile noi și inovatoare, care trebuiau să dea României o identitate și o traiectorie pentru viitor, părintele Mitropolit Andrei este prezent în lumea culturală în mod firesc, discret și convingător. Prin dialogul sincer și cordial pe care îl poartă în mod constant cu oamenii de cultură, părintele Mitropolit Andrei pledează cu toată convingerea că o cultură fără credință nu este întreagă, dar și că Evanghelia se întărește nu doar prin propovăduirea ei sinceră, ci și prin tot ceea ce spiritul are mai autentic și mai profund.

Cu atât mai mult acest fel de angajament misionar este necesar aici, la Cluj, unde s-au născut instituții, care au acționat ca un magnet, de-a lungul timpului, pentru intelectualii care s-au adunat adunat aici, seduși de miracolul și șansa de a scrie o nouă istorie a culturii și civilizației românești. Instituția, de departe cea mai reprezentativă, a fost Universitatea Regele Ferdinand I, înființată la Cluj la 1 februarie 1919, care s-a construit de la bun început ca o instituție în care să se creeze o sinteză fericită între asumarea tradițiilor naționale și deschiderea spre valorile universale. La toate acestea se adaugă și faptul că orașul-metropolă a Transilvaniei a devenit pentru mulți intelectuali „capitala culturală a României de dincoace de munți”.

De la tribuna și înălțimea unui oraș, care își revendică în multe privințe statutul de capitală, părintele Mitropolit ne arată că o capitală se construiește în primul rând în suflet, prin înălțimea idealurilor, prin deschiderea spre ceilalți, dar mai ales prin noblețea spiritului. Chiar dacă uneori aceste idealuri nu s-au împlinit întru totul, Clujul încă oferă perspectiva de a scrie și face istorie, în primul rând prin spiritul tânăr pe care îl are, prin tinerii studioși pe care îi adună, prin aerul de libertate și de normalitate pe care îl respiră și, nu în ultimul rând, prin faptul că, aici, încă „se mai poate trăi frumos”. La toate acestea se adaugă și faptul că un oraș devine capitală mai ales prin atitudinea celor care îl locuiesc sau îl vizitează.

Părintele Mitropolit ne arată că există o problemă încă nerezolvată pe agenda socială și teologică a Bisericii, cea a tinerilor. Și nu pentru faptul că nu se face nimic în acest sens sau datorită inerției liturgice pe care mulți o pun pe seama Bisericii. Sunt multe instituții de tineret, sunt importante proiecte ale Bisericii care li se adresează tinerilor și totuși ceva nu convinge. Deficitul problemei poate fi găsit în lipsa unei disponibilități din partea Bisericii de a înțelege mai mult cultura și idealurile tinerilor și mai ales de a deprinde limba lor, singurul instrument prin care se poate construi un dialog viu.

În această misiune și deschidere spre tineri trebuie evitată capcana noțiunii de tinerii și Biserica, vecină cu o alta la fel de periculoasă, a intelectualilor și Biserica, și care plasează această problemă în termenii unui conflict, dominat de neîncredere. În această logică unii sunt buni, iar alții sunt iremediabil răi, iar cel sacrificat este însuși dialogul. Oricât de îmbisericiți sau nu, tinerii sunt Biserica și împreună cu clerul deschid perspectivele asupra unui imens câmp de misiune al viitorului. De aceea, primul lucru care trebuie înlăturat este neîncrederea. Biserica nu își propune o anexare ideologică a tinerilor, o limitare a libertății lor de gândire sau de acțiune în numele unor învățături, care nu justifică libertatea, ci argumentează puterea.

Tânărul, în viziunea părintelui nostru Mitropolit, trebuie să rămână omul viu în care Dumnezeu se oglindește în spontaneitate, altruism, refuzul materialismului și, mai ales, puterea de a surprinde plăcut și de a se bucura. Sunt calități pe care Domnul Însuși le-a iubit și le-a lăudat în tinerii pe care, nu de puține ori, i-a întâlnit. Aceste calități fac din tânăr creștinul ideal, care poate convinge că a iubi Evanghelia nu înseamnă a disprețui muzica sau filmul sau că a te bucura împreună cu prietenii nu este profund incompatibil cu a participa la Sfânta Liturghie. Biserica și părintele nostru Mitropolit încearcă convingă mai mult că mesajul viu al Evangheliei vine să îi ofere tânărului puterea de a alege și de a avea solide repere și mai ales de a ști cum să își salveze propria libertate în fața ofertelor de mai bine ale societății. Marea lecție pe care un tânăr o poate deprinde așa este aceea că adevărata libertate nu poate fi lipsită de limite.

Cu alte cuvinte, în pledoaria sa misionară, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei ne subliniază odată în plus că a fi tânăr și a te bucura de această primăvară a vieții nu este incompatibil cu frumusețea de a fi creștin. Această reconciliere ne-ar ajuta mai mult să înțelegem că toate idealurile curate ale tinerilor sunt perfect creștine și că a avea credință înseamnă a ști să te bucuri mai mult de ceea ce ești.

Părintele Mitropolit Andrei ne învață că nu printr-un exercițiu de forță, ci printr-unul de curaj putem arată că instituția fondată de Domnul Însuși se poate deschide spre cei care caută răspunsuri, spre tinerii care formează nucleul viu al cetățenilor împărăției cerești. Pentru Biserică și pentru viitorul ei, provocarea momentului stă în a găsi un limbaj prin care să se adreseze în mod convingător tinerilor, de soarta cărora depinde însăși viitorul ei.

În relație cu tinerii, părintele nostru ne arată că Biserica trebuie să se smerească pe sine convingându-ne că nu puterea, ci slujirea aproapelui este calea prin care ei pot schimba lumea.

Grija părintelui Mitropolit Andrei pentru tineri vine să ne arate că de felul în care noi suntem preocupați de educația și formarea lor sufletească depinde însăși viitorul nostru. Totul începe de la educație, care poate corecta mentalități, lipsuri și deformări. Astfel, în modelarea conștiințelor lor, Biserica și Școala sunt pilonii care trebuie să conlucreze și să se sprijine unul pe altul, ca „doi mari luminători și stăpânitori ai sufletului omenesc”. În calitate de ctitor de școală, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei continuă o veche și solidă tradiție a învățământului românesc din Transilvania și se remarcă prin modernismul concepției sale, pledând pentru o școală orientată spre viața practică, fără să neglijeze însă valorile moral-religioase, care trebuie să conducă viața și activitatea tinerilor și să formeze caractere puternice. Cu atât mai mult, la acest capitol Înaltpreasfinția Sa și-a pus definitiv amprenta asupra Facultății de Teologie și a Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, cărora le-a deschis o mare traiectorie pentru viitor.

Este remarcabilă grija pentru educația copiilor și a tinerilor a Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, prezența constantă în mijlocul liceenilor, întâlnirile cu studenții clujeni, dar și cu elevii și copiii, în care părintele le arată că viitorul este al lor, dar și că educația și grija pentru sufletele lor sunt în responsabilitatea noastră. Prin mici exerciții de simplitate, care au rolul de a reduce substanțial distanța artificial creată între păstor și tinerii păstoriți, părintele Mitropolit întărește convingerea că tinerii sunt partenerii de misiune ai Bisericii și că ei pot aduce multă energie în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.

Și nu în ultimul rând, una din marile lecții pe care părintele nostru Mitropolit ne-o oferă este aceea că doar smerenia dă Bisericii garanția că nu va pierde niciodată din vedere esențialul și deschiderea pozitivă spre oameni și spre lume. Adaptând tonul prezenței publice unei lumi tot mai puțin dispuse la ideea de reguli stricte, de disciplină, de solemnitate și ritual, Înaltpreasfințitul reușește să convingă că adevărul nu stă în forță, ci în puterea exemplului, totdeauna însoțit de discreție și simplitate. Promovând valori și talente, inspirând și încurajând personal acte de milostenie, în spiritul discreției recomandate de Domnul, părintele ne oferă nouă și lumii șansa de a redescoperi cu mult mai mult efect că Dumnezeu se ascunde în spatele binelui pe care îl putem face pentru a schimba din interior lumea.

Pentru toate aceste daruri și pilde vii de viață și misiune îi mulțumim Părintelui nostru, căruia îi spunem din toată inima „Întru mulți ani!”.

Pr. Bogdan IVANOV