Părintele care arde pentru fiii săi

Într-o lume tot mai bulversată, în care neadevărul, duplicitatea și falsul reper  tind să sufoce orice valoare și să o marginalizeze, imaginea părintelui îndrumător, a duhovnicului este o promisiune tăcută că nu este totul pierdut și că mai putem încă avea speranțe pentru o viață duhovnicească normală. Croit dintr-o autentică fibră duhovnicească de părinte îndrumător, Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Someșanul este, fără doar și poate, imaginea duhovnicului care înnobilează Clujul de mai bine de 4 decenii.

Înfruntând un trecut comunist bine ancorat, părintele Vasile Flueraș a avut curajul să-și asume, la acea vreme, stigmatul de a ieși din mult lăudata clasă muncitoare pentru a păși pe drumul slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor, ca preot și duhovnic al marelui cartier clujean Mănăștur. Simplu, timid și retras, Preasfințitul Părinte Vasile a arătat că acel aberant deceniu 8 poate fi depășit prin slujirea statornică a lui Dumnezeu și prin deschidere sufletească spre toți cei care căutau alinare și ajutor. În acei ani, Părintele Vasile a știut că Liturghia, marea citadelă a Ortodoxiei, nu este doar refugiul Bisericii în fața vitregiilor istoriei, ci și o ancoră pentru slujitorul ei, care își poate salva astfel libertatea interioară, într-un regim care îți îngrădește tot mai mult libertatea exterioară. Faptul de a sluji liturghia timp de 14 ani, fără nicio întrerupere, nu trebuie privit ca o performanță duhovnicească, ci ca pe semnul adevăratei împliniri pe care slujitorul și-o găsește în fața lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, Preasfințitul Vasile se înrudește spiritual cu marii slujitori ai Liturghiei, dintre care l-aș aminti pe Sfântul Ioan de Kronstadt, care a slujit liturghia neîntrerupt, decenii de-a rândul. În anii când a fost preot în Mănăștur, viitorul ierarh a avut o bună îndrumare duhovnicească din partea venerabilului părinte Romul Popa, coleg cu Episcopul Nicolae Colan, care i-a deschis perspectivele unei slujiri pline de înțelepciune și noblețe, dar și vocația lui de a face în jurul său școală de duhovnicie.

Călit în stăreția Niculei, în anii grei 1990-1991, părintele Vasile Flueraș și-a confirmat calitatea de părinte, capabil să adune în jurul său tineri dornici de viață sfântă, în condițiile unor mari și acute lipsuri materiale. Acest fapt ne arată că sfințenia vieții depășește orice neajunsuri materiale și poate seduce mai mult și mai profund decât orice alte perspective de onoruri și funcții. În postura de preot slujitor și eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj, părintele Vasile s-a afirmat pe sine ca un veritabil misionar, dar mai ales ca un călugăr căruia cultura și scrisul nu îi sunt străine.

Ajuns la o maturitate care se dorește împărtășită și care își cere roadele, dar și pentru a da un impuls angajării ierarhilor în slujirea misionară din linia întâi a Bisericii, Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului a cerut Sfântului Sinod ca arhimandritul Vasile Flueraș să fie hirotonit Episcop-vicar. Acel moment, trăit ca o veritabilă sărbătoare a Transilvaniei, la Hramul Mânăstirii Nicula de acum 20, de ani avea să fie începutul unui itinerar misionar și de slujire pentru Preasfințitului Vasile Someșanul, care a ajuns pe culmi. În toți acești ani de slujire, Preasfințitul Vasile a dovedit aceeași simplitate și deschidere în a-i asculta pe toți, dublate de multă energie care l-a făcut să fie ierarhul cu cea mai consistentă prezență pastorală și slujitoare din întreaga Eparhie. A reușit astfel să marcheze, prin slujirea și cuvântul său, întreaga viață a păstoriților și a credincioșilor săi. Cu toate aceste noi și înalte ascultări, părintele Vasile nu a încetat să rămână același duhovnic așezat, cu duh de umilință și de pogorământ, pe care le-a arătat celor care s-au aplecat sub omoforul său. De aceea, slujirea de ierarh a Preasfințitului nu a anulat-o niciodată pe cea a părintelui, care este tot timpul atent la nevoile și așteptările fiilor lui duhovnicești. Același respect de ierarh-părinte l-a câștigat și printre ierarhii colegi din Sfântul Sinod, care au știut să aprecieze tot timpul această mare calitate a sa.

Eleganța cu care știe să se miște în lumea culturii, firescul prin care adună minți luminate și energii în jurul unor proiecte admirabile, precum Centrul de Îngrijiri „Sfântul Nectarie” din Cluj, sunt valori prin care părintele a știut să deschidă Biserica spre lume, să o facă și mai vie și mai plină de rod.

Neștiind să spună niciodată nu, Preasfințitul nostru părinte a ars pentru cei care l-au vrut în mijlocul lor, lumină în sfeșnic și candelă la icoană, bucurându-se oarecum egoist de faptul că părintele, chiar și pentru o clipă, este numai al lor.

Despre Părintele Episcop dau mărturie toți cei care au găsit la el alinare și mângăiere, tot harul pe care l-a revărsat prin bogata și rodnica sa slujire și, mai ales tot binele pe care l-a făcut cu cei care au avut nevoie de el. Toate acestea fac din el „darul lui Dumnezeu”, așa cum în mod inspirat și fericit l-a numit în urmă cu 10 ani Mitropolitul Bartolomeu Anania.

De acest dar ne bucurăm noi.

Întru mulți ani!

Pr. Bogdan IVANOV