Pandemia cu PSD

Este greu de spus – probabil că nici măcar medicii nu ştiu cu adevărat – dacă pandemia asta se apropie de final sau nu. Însă ceea ce pare a fi o certitudine este că, în curând, toată povestea asta cu distanţarea socială se va apropia de un grabnic sfârşit. Se va încheia, cel mai probabil pe la sfârşitul lunii acesteia sau începutul celei ce vine, o mare parte din toată tevatura cu măştile, magazinele, hotelurile şi restaurantele, cu şcolile, cu munca de acasă şi cu altele care or mai fi. Toate vor trece, mai devreme sau mai târziu, dar efectele acestei perioade în care ţara a fost închisă cam pe jumătate le vom simţi încă multă vreme.
Este discutabil în ce proporţie măsurile luate de actualii guvernanţi au fost utile. Din punct de vedere medical, se pare că da. Cum – necum, atât numărul de îmbolnăviri, cât şi cel de decese au rămas în România la nivele mult inferioare celor înregistrate în ţări mult mai grozave. Doar dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în Italia, Spania şi chiar acum se întâmplă în Marea Britanie şi tot ar fi destul să ne apuce nişte frisoane. Şi chiar dacă numărul îmbolnăvirilor, ca să nu mai vorbim de cel al deceselor, ar fi fost la noi jumătate decât cel din ţările pomenite, circul ar fi fost cât casa.
Dar, iată că de necazul ăsta parcă am scăpat. Rămân celelalte, cu şcolile, examenele, cu economia, cu noul şomaj, cu pensiile, cu datoriile. Nu pot să nu mă întreb ce ar fi făcut alte guverne în situaţia asta. Şi gândul mă duce – cum altfel? – la cel mai aprig contestatar al “actualilor”, la eternul PSD, care se strofoacă acum, când lucrurile par oarecum a începe să revină la o minimă normalitate, să introducă moţiuni de cenzură pe bandă rulantă. De ce oare n-au făcut asta când situaţia era mai albastră, de ce n-au încercat să-şi asume măcar o minimă răspundere atunci când toată lumea se gândea numai la înmormântări, este o întrebare la care nu ştiu care dintre vitejii de astăzi s-ar înghesui să dea un răspuns. Nu vreau să spun că actualii guvernanţi sunt nişte sfinţi coborâţi din calendar, probabil că au destule păcate şi au făcut mai multe prostii decât cele pe care le ştim noi. Dar, ce oare ar fi făcut ceilalţi?
Haideţi să facem noi un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi fost oare, dacă în locul Monicăi Anisie, am fi avut parte la Învăţământ de minunata Ecaterina Andronescu, botezată chiar de dascăli, nu de presă, Abramburica? Dar cum ar fi fost dacă la Muncă, în locul Violetei Alexandru – pe care o înjură toată lumea de parcă ar fi coordonat viruşii – ar fi tronat expansiva Olguţa Vasilescu, cea care promitea deduceri fiscale pentru mers la săli de fitness? Sau cum ar fi fost ca la Externe, în locul lui Bogdan Aurescu să fi rămas tot Ramona Mănescu (vă mai aduceţi amente de ea?) sau veşnicul Teodor Meleşcanu? Oare cum ar fi arătat astăzi datoriile României, dacă la Finanţe, în locul enervantului Florin Cîţu ar fi fost Eugen Teodorovici, cu “adidaşii” lui de mii de euro cu tot? Şi cum oare ar fi arătat lucrurile dacă ne-am fi bucurat în continuare de prezenţa inegalabilei Dăncilă pe post de prim-ministru? Altfel spus, cum ar fi fost pandemia asta în epoca PSD?

Viorel DĂDULESCU