Oscilaţiile meteorologice şi sănătatea

    Organismul uman suportă eficient variaţiile climatice sezoniere, deoarece modificarea funcţiilor fiziologice apare într-un interval mai mare de timp. În condiţiile de trecere rapidă de la un climat la altul, apare efortul de adaptare. Atât clima, cât şi vremea acţionează asupra organismului, prin caracteristicile diferite care solicită răspunsuri adecvate.
Vremea este considerată aceea care ne influenţează favorabil, producând buna dispoziţie şi are o acţiune menajantă asupra organismului. Fireşte, nu valorile absolute ale elementelor meteorologice sunt caracteristicile unui sau altui tip de vreme, ci schimbarea proprietăţilor, diferenţa care poate determina variaţia neperiodică a excitanţilor climatici ce acţionează inoportun asupra organismului le vom lua în calcul. Sunt milioane de oameni, în lumea întreagă, cărora oscilaţiile meteorologice le fac viaţa grea, iar acest fenomen este cunoscut sub numele de meteorosensibilitate.
Temperatura, precipitaţiile, umiditatea aerului, dar mai ales presiunea atmosferică influenţează în mod negativ un mare număr de semeni. Meteorosensibilitatea reprezintă, de fapt, amplificarea simptomatologiei unor boli la variaţiile atmosferice, în sensul amplificării expresiei clinice a bolii, ce poate evolua după o primă etapă de adaptare spre situaţii de decompensare agravante, dar ea, cel mai adesea, doar accentuează anumite suferinţe latente. O diferenţă de minimum 4 grade într-un interval foarte scurt afectează organismul care, în mod natural, are nevoie de 14 zile pentru a se adapta la schimbările de temperatură. Ca urmare, persoanele sensibile la variaţii ale temperaturii se pot confrunta cu probleme precum: insomnii, afecţiuni respiratorii, reumatice, alergii, dar şi cu probleme cardiovasculare severe. În general, creşte frecvenţa pulsului, creşte numărul de respiraţii, apar probleme de somn, dar  şi la nivelul  articulaţiilor. Cei mai predispuşi la probleme de sănătate, în astfel de perioade, sunt mai ales cei care suferă de boli cronice cardiovasculare. Pot astfel să apară: palpitaţii, tulburări de ritm cardiac, oscilaţii ale tensiunii arteriale. Nu trebuie să înţelegem că oscilaţiile meteorologice ne îmbolnăvesc, în adevăratul sens al cuvântului, dar trecerea de la un front atmosferic la altul  poate declanşa ori accentua anumite suferinţe latente. Schimbările de presiune atmosferică produc modificări la nivelul celulelor şi ţesuturilor, creând disconfort în funcţionarea organismului. La loc de frunte între factorii meteo negativi se află deja presiunea atmosferică.
Dacă organismul este tânăr şi sănătos, atunci impactul schimbărilor meteorologice bruşte nu va fi foarte mare, iar resursele biologice de adaptare generală vor permite ca aceste fenomene să treacă chiar neobservate. Dacă organismul are câteva tare biologice şi o vârstă mai înaintată, adaptarea organismului este un fenomen de lungă durată, care poate aduce disfuncţii  sau  şi suferinţe mai mari, care sunt adesea  preexistente organic.
Potrivit psihologilor, schimbările de climă, diferenţele bruşte de temperatură şi deviaţiile de presiune atmosferică pot influenţa energia care circulă prin corpul nostru. În timp ce vremea călduroasă îi bine-dispune pe cei mai mulţi dintre noi, ploaia se răsfrânge negativ şi ne provoacă indispoziţie. Căldura va produce în organism o vasodilataţie, valorile tensiunii arteriale încep să scadă, putând declanşa dureri anginoase şi stări de leşin. Atunci când afară e foarte frig sau excesiv de cald, dar şi în  perioadele de tranziţie, bolile latente, de care suferă unii dintre noi, se pot acutiza uşor. Se vorbeşte din ce în ce mai mult de factorul meteorologic, ca: vreme închisă, ploaie, micşorarea intervalului între zi şi noapte, care pot influenţa starea organismului, dispoziţia individuală, dar pot genera până şi tulburări psihice recunoscute. Există multe persoane care, pe o anumită vreme, acuză o stare de oboseală acută, o astenie fizică şi psihică, o stare de somnolenţă continuă şi chiar depresie, cu toate că se odihnesc corespunzător noaptea.
O treime din locuitorii Europei, nu se sinchisesc de schimbările de vreme, iar  organismul lor sănătos se descurcă bine cu variaţiile climatice şi suportă fără probleme diferenţele mari de temperatură. O altă treime sunt afectaţi uşor, adică se simt puţin mai obosiţi, iar ultima treime au probleme de sănătate importante. Doar în cazul acestora din  urmă se poate vorbi de sensibilitate la schimbările de vreme de astăzi.
Dr. Liana Monica DEAC

Articole din aceeasi categorie