Oraş/sat

RADU VIDA

radu vidaFluxul uman care pendulează între sat şi oraş este unul legat de mai mulţi factori de dezvoltare. S-a întîmplat în Anglia, spre exemplu, ca migraţia să fie mai accentuată, în condiţiile dezvoltării industriei (uşoare şi nu numai). Sigur că politicul a avut grijă să creeze acele condiţii pentru acest adevărat exod, încît să nu sufere nici oraşul, dar să nu rămînă nici satele pustiite de forţa de muncă. Comparativ cu noi, industrializarea forţată – cerută dealtfel de rămînerea în urmă a României faţă de ţările din Vest – ar fi fost un bun prilej pentru sociologi de a studia fenomenul şi de a oferi soluţii pentru o cît mai… graţioasă şi puţin jenantă perturbare a condiţiilor sociale. Dacă nu s-a întîmplat aşa, e pentru că n-au existat condiţii de ajustare critică a măsurilor adoptate de partidul unic şi, deloc lipsit de importanţă, totul era legat de starea de apatie a sociologiei româneşti, adusă în prag de desfiinţare de regimul ceauşist.

Din păcate, astăzi, situaţia se repetă. La un alt nivel şi din cu totul alte motive. Dar fenomenul de migraţie dintre sat şi oraş (şi invers) este o realitate, prea puţin cercetată cu mijloace ştiinţifice. Şi nu mă refer atît la lucrările teoretice, cît mai ales, la cercetarea pe teren, acolo unde mişcările umane au determinări dintre cele mai interesante.

Mass media consemnează lapidar cu ajutorul ştirilor constatatoare despre astfel de evenimente. De curînd, bunăoară, s-a anunţat că 100.000 de oameni s-au mutat într-un an de la oraş la sate. Asta înseamnă, de 4 ori mai mult decît în perioada anilor 1990, cînd fenomenul era invers. Enumerarea lapidară şi după… ureche a cauzelor acestui fenomen ar trebui să nemulţumească factorii decidenţi. S-a trecut foarte uşor peste migraţia (legală sau ilegală) a românilor înspre ţările vestice, iar cercetările au lipsit şi în acest caz. E foarte uşor a … arunca vina doar pe imposibilitatea asigurării unui trai decent.

Evident, românii pleacă în străinătate pentru un loc de muncă bine plătit, aşa cum şi ţiganii pleacă tot înspre acele zări, pentru că găsesc mai uşor rezolvarea supravieţuirii apelînd la mila publică. În interiorul ţării, însă, mişcările de populaţie dinspre oraş înspre sat au alte conotaţii. Pe lîngă stresul urban şi aglomeraţie, oamenii preferă satul şi ca mijloc de subzistenţă. Veniturile insuficiente de la oraş îi determină pe mulţi să găsească liniştea şi o ocupaţie suplimentară, aducătoare de venit în mediul rural. Din păcate însă, migraţia înspre sate, chiar dacă mult diminuată în comparaţie cu afluxul produs de industrializarea socialistă, crează probleme dintre cele mai interesante pentru demersul sociologic. În funcţie de motivaţie, „întoarcerea în sat” aduce modalităţi comportamentale care, nu de puţine ori, sfidează tiparele desprinse din secolul în care trăim. Se pare că populaţia cuprinsă între 35 şi 50 de ani alege satul pentru a începe o afacere. „Curajul” este dat şi de sumele oferite atît de guvernanţi cît şi de UE pentru a demara acţiuni ce ar viza creşterea nivelului de trai şi în localităţile rurale.

Evident, unii reuşesc. Alţii nu!
Mişcarea de la oraş la sat ar trebui să fie unul civilizator. Şi, în unele cazuri, chiar este. Numai că există o acerbă luptă între cultură, tehnologie şi tribalism. Numărul prea mic dintre cei care se întorc şi realmente au bani care să le permită să rămînă definitivă aici, este mic. Iar „viniturile” nu-şi pot impune normele. Pe de altă parte, tendinţa europeană nu este de întoarcere la sate. Ci, mai degrabă, ridicarea satului la nivelul condiţiilor unui urbanism modern. Pentru aceasta este nevoie, cum spuneam, de intervenţia politicului, de realizare a unor programe care să cuprindă complexitatea nemaipomenită a ridicării satelor româneşti. Din toate punctele de vedere. Şi, cum ziceam, de studii aplicate de teren, care să reprezinte adevărate modele de conduită pentru politicieni: teme de dezbatere în campaniile de alegeri de orice fel.

Articole din aceeasi categorie