Omul meu și Dumnezeul meu

Până la redeschiderea piscinelor noastre, nu face rău o escapadă acvatică virtuală, dar reală, cu inima și mintea la scăldătoarea Betezda. Deși plină-ochi de mulți așteptători, pot obține un acces secret fiecăruia dintre noi, cei care de-atâtea ori ne-am căutat întâi și numai fizic răcorire sau vindecare, tot amânând însă împrospătarea și repornirea inimii, cea ascunsă privirii… Sigur că ne vom lăsa riguros acasă cardul de sănătate, dar, nevăzuți de alții, vom desluși pe chip, marcate, trăsăturile cronice de speriați, de încruntați și bănuitori incurabili, de cârcotași, de băgători de vină, aproape împletiți cu nemulțumirea noastră și neliniștiți când cineva e altfel…

Avem, așadar, o persistentă nevoie de vindecare și, ca de fiecare dată, cuvântul viu și la prezent al Evangheliei ne vorbește și nouă, nu doar celor din trecut. Și nu putem eschiva dezarmanta și serioasa întrebare a lui Isus: Vrei să te vindeci? Răspunsul nu e scontat, cum ar putea părea. Căci nu viza Isus doar ștergerea metehnelor la vedere, ci și rădăcinile nevăzute, tăcute, dar trainice, ale obișnuinței, resemnării, abdicării, profitării de pe urma răului… Înseamnă și: ești gata să lași o viață de supraviețuire, de așteptare de la alții sau de învinuire a lor și să începi o altă viață, cu altă inimă? Nu o viață în care să poți păstra intacte deprinderile vechi, doar îmbunătățind condițiile. Căci de atâtea ori am vrea să se schimbe toate, dar… fără să ne schimbăm de tot, o vindecare circumscrisă la zona de noi aleasă (nu dincolo de ea).

Care e, cu adevărat, nivelul esențial al vindecării din Evanghelia de azi, cu înțepenitul care răspunde: Nu am om. Sau spus altfel: nu am pe nimeni. Și mai mult: altul se coboară înaintea mea. E o singurătate nu doar îndurată, suportată, ci și învinuitoare. Nu am pe nimeni! Vindecarea oferită de Isus răspunde în primul rând acestei lipse cronice. O singurătate camuflată cu diferite alte necazuri dar care nu pot ocupa locul Celui care nu mă confundă cu alții, nu mă trece cu vederea în mulțimea anonimă, care se oferă să fie Omul meu și pe care am libertatea și-mi și permit luxul chiar să-l refuz, de mi-ar cere să și fac ceva pentru schimbarea mea. Mie îmi trebuie vindecare pe partea asta doar, restul să rămână ca înainte, doar ăștia… 15 cm pătrați. Cam cum ar suna și pretenția exprimată de pacient unui medic: „Dom’ doctor, mă cam deranjează șuieratul respirației și transpirația”. „Păi să vedem, – îi spune doctorul la un moment dat – e evident o problemă la inimă, la plămâni și la circulație și cu siguranță kilogramele și alimentația, fumatul și sedentarismul contribuie fiecare la „produsul” final. Putem face un plan și un program pentru o viață diferită, dacă vreți să vă vindecați. Vreți?”. „Domnu’ doctor, stați așa, că nu m-ați înțeles, pe mine nu mă supără nici inima, nici alimentația, nici fumatul, dimpotrivă, ne împăcăm de minune. Așa că, pe scurt, v-aș ruga niște pastile pentru transpirație când mă mișc și vreun spray pentru șuieratul respirației. Vreau să mă vindec, cum să nu? Dar numai ce mă supără, nu ce-mi place sau cu care-s obișnuit de-atâta vreme, mai de-o viață”.

Domnul nu caută să vindece un semn din naștere, o unghie încarnată, o tuse tabagică, un sughiț alcoolic sau o amețeală, nici torpoarea sau depersonalizarea lăsate de stupefiante. Nu simptomele, nu suprafața, ci îndreptarea devierii și rătăcirii ce caută nu regăsirea drumului pierdut, ci justificarea ei și înlocuirea cu un surogat, adică umplerea „golului cu forma lui Dumnezeu” cu orice altceva sau altcineva (parafrazându-l pe Pascal). Vindecarea este umplerea golului deconspirat involuntar de paralitic (nu am om = nu am pe nimeni) cu Prezența lui Dumnezeu făcut Om anume pentru mine. Vindecare nu e în primul rând să ai ceva ce nu aveai, ci să ai pe Cineva, atunci când mulți sunt în jurul tău, dar tu nu contezi; înseamnă să descoperi că ești important și căutat de Cineva personal, ce te recunoaște în mulțime, oricum ai fi.

Începe vindecarea descoperind și spunând tuturor că ai Om, pe Dumnezeu făcut Om, care ți-a spus că ai preț de Dumnezeu și că El s-a dat pentru tine. Și ce poți păți mai rău după vindecare, încât să spună Isus: Vezi să nu mai păcătuiești, să nu-ți fie mai rău? Pot „păți” să mă întorc la viața dinainte, cea fără Om, să mă comport ca și când nu ar fi prezent în viața mea Dumnezeu-Om-vindecător al meu, cerând eu din nou doar partea, aceea doar a mea, desprinsă de Întreg, fără El (ca fiul risipitor de viață), fără nimeni, nici om nici Dumnezeu, să-mi pot fi singur toate și să pot da vina tot pe El, că n-a făcut să mă pot bucura măcar cu porcii, de roșcove și de mocirlă, sau că nu mă primește înapoi doar ca pe-un plătit cum aș vrea eu, de care-l leagă doar interesul, ci doar ca fiu. Aceasta e mult mai rău decât să zac numai cu mine… Dar zilnic iubirea destoinică a Domnului îmi dă de urmă în refugii și-n mulțimile ce dau crezare mai degrabă mișcării apelor fără Dumnezeu sau spiritului de turmă necuvântătoare și neiubitoare. Îmi dă de urmă oriunde și mă întreabă serios și dezarmant și cu nădejde: Acum vrei să te vindeci?

Pr. Cristian LANGA